Parlamentul European a lansat astăzi primele estimări ale viitoarei sale componențe, în baza unei selecții de sondaje naționale reprezentative. Potrivit datelor agregate, la alegerile din 26 mai, PSD va obține 10 mandate, fiind creditat cu o intenție de vot de 26,5%. Pe locul al doilea se situează PNL, creditat cu un scor de 23% care i-ar aduce 8 mandate de europarlamentar. Pe locul trei, este Pro România, cu 9,6%, care ar obține 3 mandate. Partidul lui Victor Ponta participă pentru prima oară la alegeri, la europarlamentare. Tot 3 mandate ar putea avea USR (9,2%) și ALDE (9%). Câte două mandate ar reveni PLUS (6,8%), PMP (5,6%) și UDMR (5,2%). (SURSA: Hotnews)