Biblioteca „Aman” inițiază proiectul „Reprezentanți ai Culturii Române”

0
375

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” inițiază proiectul „Reprezentanți ai Culturii Române”, care se va desfășura lunar și are ca obiectiv promovarea românilor care s-au distins de-a lungul timpului în domeniul cultural. Prima temă a proiectului este propusă în intervalul 18-22 februarie și are caracter aniversar, fiind dedicată operei și personalității lui Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876 – d. 16 martie 1957).

Vor fi difuzate filmele documentare „Constantin Brâncuși. Coloana sau lecția despre infinit”, în regia și după scenariul lui Laurențiu Damian, respectiv „Brâncuși – Târgu Jiu – România”, al VIII-lea volum din seria video editată de Ministerul Culturii cu titlul generic „Cultură și civilizație românească”. Și-au anunțat participarea clasa a II-a C (coord.: învățător Kati Bogdan) de la Colegiul Național „Carol I” (luni, 18 februarie, ora 11.00); clasa a IX-a A (coord.: prof. Maria Drăcea) de la Colegiul Național „Carol I” (marți, 19 februarie, ora 9.00); clasa a VI-a A (coord.: prof. Liliana Constantin) de la Școala Gimnazială „Mircea Eliade” (miercuri, 20 februarie, ora 10.30).

Potrivit reprezentanților bibliotecii doljene, «în luna martie 2019, în cadrul proiectului „Reprezentanți ai Culturii Române” vor fi dezvoltate și desfășurate activități pe marginea rolului pe care l-au jucat femeile in dezvoltarea culturală a României».

Profesorii și toți cei care doresc să participe la acest proiect sunt invitați să apeleze numărul de telefon 0251532267, interior 110. De asemenea, în funcție de materialele disponibile în colecțiile bibliotecii, cei interesați sunt invitați să facă recomandări în privința temelor și activităților viitoare.