Elevii de la „Matei Basarab”, instruiţi să stea departe de senzaţiile tari

0
538

Poliţişti de proximitate din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova au derulat, luni, o activitate de informare, în baza Proiectului de Security Marketing ,,Prevenirea faptelor antisociale în unităţile de învăţământ preuniversitar” , la Liceul „Matei Basarab” Craiova. La întâlnirea cu poliţiştii au participat elevi din clasa a IX-a, precum şi cadre didactice, astfel fiind discutate teme pe linia consumului de droguri, criminalitatea informatică şi traficului de persoane. Poliţiştii le-au recomandat elevilor să fie atenţi când îşi fac prieteni noi, să nu consume alcool sau droguri, pentru că drogurile provoacă dependenţă, unele chiar de la prima doză, să manifeste mai multă atenţie faţă de persoanele cunoscute prin intermediul Internetului pentru că, de multe ori, în spatele conturilor false se ascund proxeneţi, pedofili, violatori şi să fie circumspecţi faţă de anunţurile publicitare care promovează locuri de muncă în străinătate ca modele, dansatoare sau cântăreţe. Elevii au fost încântaţi de prezentare, o parte dintre teme fiindu-le cunoscute, întrucât nu este prima oară când sunt atenţionaţi, astfel încât să nu cadă victime ale infractorilor.