Deputatul Sebastian Ghiţă şi cumnatul premierului Victor Ponta, aduşi cu mandat la DNA Ploieşti

0
371

Cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, deputatul Sebastian Ghiţă, preşedintele CJ Prahova Mircea Cosma şi deputatul PSD Vlad Cosma au fost aduşi ieri la DNA Ploieşti pentru audieri într-un dosar privind infracţiuni de fraudare a fondurilor Uniunii Europene. Deputatul Sebastian Ghiţă a declarat la ieşirea de la DNA că a fost începută urmărirea penală în cazul său şi are interdicţie de a se întâlni cu şeful CJ Prahova Mircea Cosma şi fiul acestuia Vlad Cosma. Deputatul Sebastian Ghiţă a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind suspectat de sprijinirea unui grup infracţional organizat, anunţă DNA.

Sebastian Ghiţă

Întrebat despre contractul cu fonduri europene derulat la Comarnic pentru introducerea canalizării în localitate, Ghiţă a spus: ”Ştim cu toţii că lucrările acolo nu au mers aşa cum trebuia, că stagnează, iar firma nu a reuşit să performeze şi să termine acea lucrare publică. Nu cunosc mai multe alte detalii”. Întrebat dacă a fost implicat în acest contract, deputatul a spus că nu. Întrebat, de asemenea, de ce a fost adus cu mandat la DNA, dacă nu este implicat în acest contract, Ghiţă a răspuns: ”Îl cunosc pe om (Iulian Herţanu -n.r.) şi probabil că procurorii vor să se convingă de natura relaţiilor mele cu dânsul”. Întrebat dacă este prieten cu Iulian Herţanu, deputatul de PrahovaSebastian Ghiţă a spus că îl cunoaşte, că l-a văzut ”de câteva ori, cu diferite ocazii”, că nu are o relaţie foarte strânsă cu acesta, dar că ”presupune despre asta este vorba”. Potrivit unor surse judiciare, un rol important în acest dosar îl are Mihai Coman, care în prezent este consilier la SC Hidro Prahova SA, societate constituită prin asocierea Consiliul Judeţean Prahova cu mai multe consilii locale din judeţ şi care de câţiva ani derulează cel mai important proiect european din Prahova, pentru introducerea canalizării în mai multe localităţi. Mihai Coman a fost consilier judeţean PSD în mandatul 2000-2004 şi deţine firma SC Indserv din Ploieşti.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti fac cercetări într-o cauză penală privind infracţiuni asimilate celor de corupţie şi infracţiuni de fraudare a fondurilor Uniunii Europene, se arată într-un comunicat de presă transmis marţi de DNA. Potrivit sursei citate, în acest dosar au avut loc 14 percheziţii, majoritatea în Bucureşti şi Ploieşti, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane. Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că una dintre firmele la care s-au făcut percheziţii este SC Exfin SRL, punctul de lucru din Bucureşti, firmă fondată de Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, care este controlată în prezent de către sora şi cumnatul primului ministru, Alexandra şi Iulian Herţanu. De asemenea, percheziţii au fost făcute şi la locuinţa familiei Herţanu, tot din Bucureşti.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că în acest dosar este vizată şi SC Grossman Engineering Group SRL, una dintre firmele la care Iulian Cristian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, este administrator de drept şi, începând din 25 aprilie 2014, administrator de fapt, el fiind şi angajat al SC CVR Asfalt Construct Group SRL Dobroeşti, judeţul Ilfov. Potrivit surselor citate, Iulian Herţanu, împreună cu Vladimir Răzvan Ciorbă, administrator şi asociat la SC CVR Asfalt Construct Group SRL, SC CVR Activities Group SRL Bucureşti şi SC Gefam Pro SRL Dobroeşti, precum şi cu Mihail Marian Coman, administrator şi asociat la SC Indserv SRL Ploieşti şi SC Indserv Proiect SRL Ploieşti şi angajat al SC Hidro Prahova SA, în funcţia de consilier al directorului general, din 24 mai 2012, “au constituit un grup infracţional pentru a acţiona în vederea câştigării frauduloase a contractului de lucrări având ca obiect «Extindere reţele de canalizare în oraşul Comarnic»”. Contractul a fost semnat în 13 ianuarie 2012, între Asocierea SC Grossman Engineering Group SRL – SC Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Hidro Prahova SA Ploieşti, acesta fiind finanţat în mare parte din fonduri de la Uniunea Europeană.

Anchetatorii îi suspectează pe reprezentanţii acestor firme că şi-ar fi însuşit importante sume de bani din acest proiect, prin schimbarea ilegală a destinaţiei fondurilor obţinute şi prin sustragerea de la plata contribuţiilor datorate către stat, respectiv prin evidenţierea unor cheltuieli nereale sau operaţiuni fictive în documentele societăţilor pe care le-au controlat. Prejudiciul produs ar fi fost estimat la 7,8 milioane de lei, la care s-ar adăuga un prejudiciu de 2,5 milioane de lei, din evaziune fiscală, au precizat sursele citate.

Dan Besciu, asociat şi administrator la Euroconstruct 98 Trading, a fost arestat la domiciliu în 11 decembrie 2014, fiind acuzat într-un dosarul al DIICOT care vizează fapte de evaziune, spălare de bani şi delapidare cu un prejudiciu de aproximativ 34 de milioane de lei. Besciu este sub control judiciar din 7 ianuarie, când instanţa supremă i-a schimbat măsura arestului la domiciliu.