Începe Caravana Învăţământului Oltean

0
355

Universitatea din Craiova, prin Centrul de Consiliere şi Orientare Profesională, începe de astăzi cea de-a VII-a ediţie a proiectului “Caravana Învăţământului Oltean”, având ca scop prezentarea ofertei educaţionale pentru liceenii aflaţi în ultimul an de studiu. Proiectul va fi susţinut de broşura Ghidul Candidatului care conţine prezentarea Universităţii din Craiova şi a ofertei educaţionale. Acesta se va desfăşura în cele cinci judeţe ale Olteniei, fiind vizitate peste 120 de licee din aproximativ 27 de localităţi. Prin derularea proiectului în discuţie, se urmăreşte o informare detaliată, actualizată, cu privire la facultăţile Universităţii din Craiova, a criteriilor de admitere, dar şi un permanent dialog al echipei Centrului de Consiliere şi Orientare Profesională cu elevii claselor terminale şi cu cadrele didactice. Universitatea din Craiova are o structură complexă ce include 11 facultăţi cu 55 de  domenii şi 105 specializări pentru ciclul licenţă.

Dacă prima ediţie “Caravana Învăţământului Oltean” s-a derulat în 35 de licee, în prezent, Centrul de Consiliere şi Orientare Profesională şi-a propus vizitarea a peste 120 de licee. Campania de promovare va fi realizată în colaborare cu reprezentanţi ai facultăţilor şi membri ai Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti, adresându-se liceelor din judeţele Olteniei. Strategia de promovare vizează mai multe etape, şi anume: sensibilizarea mediului preuniversitar (elevi şi corp profesoral) asupra necesităţii de orientare şcolară a elevilor din anii terminali şi preterminali, prin distribuirea de materiale promoţionale şi stabilirea calendarului de activităţi promoţionale la sediile liceelor; vizitarea fiecărui liceu şi prezentarea ofertei educaţionale direct şi nemijlocit beneficiarilor, adică fiecărei clase de elevi, asociate fiind discuţii şi explicaţii pe marginea posibilităţilor de orientare şcolară şi a exigenţelor impuse de tematica admiterii, în funcţie de specializările la care s-ar preta profilul respectivei clase de elevi.

Urmează “Zilele Porţilor Deschise”

Proiectul “Caravana Învăţământului Oltean” va continua cu evenimentul “Zilele Porţilor Deschise”, unde va fi prezentată oferta educaţională actualizată (cifra de şcolarizare pentru admiterea 2013-2014), eveniment în cadrul căruia vor avea loc şi simulările Student pentru o zi! Proiectul va începe cu prezentarea ofertei educaţionale în Slatina, judeţul Olt. Liceele care vor fi vizitate de echipa Centrului de Consiliere şi Orientare Profesională sunt: Colegiul Naţional „Ion Minulescu “, Colegiul Tehnic Metalurgic, Colegiul Naţional Economic „Petre S. Aurelian “, Colegiul Naţional „Radu Greceanu “şi Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu “.