„Marin Sorescu – de la Bulzeşti către lume”

0
166

Cea de-a XII-a ediţie a Zilelor „Marin Sorescu”, organizată de municipalitatea craioveană ca un omagiu pentru scriitorul din Bulzeşti, de la a cărui dispariţie au trecut peste 15 ani, va aduce, din nou, laolaltă, timp de două zile – 27 şi 28 februarie –, personalităţi remarcabile ale lumii academice româneşti, scriitori, critici literari, poeţi şi figuri de seamă ale lumii artistice naţionale, actori care prezintă publicului larg proza, teatrul şi versul sorescian.

«Venind luna februarie, cerul se deschide deasupra Craiovei, iar geniul lui Marin Sorescu ne face cu mâna… Vede luminile oraşului ca odinioară, din car, de pe dealul Şimnicului, şi vine să ne întrebe ce mai facem. Ca în fiecare an, dorinţa noastră este aceea de a cinsti personalitatea concetăţeanului nostru mondializat, dar şi de a readuce în atenţia lumii opera inegalabilă a scriitorului-titan Marin Sorescu», declară primarul Antonie Solomon.

Oaspeţii vor pune din nou în discuţie opera şi personalitatea poetului, însă „vor fi evocaţi şi prietenii acestuia – Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu, titani ai literaturii care nu mai sunt printre noi şi care erau prezenţi la Craiova an de an”, a mai spus edilul.  Amplul program cultural-artistic şi ştiinţific organizat cu acest prilej se află deocamdată în lucru, după cum au anunţat reprezentanţii municipalităţii. Cu siguranţă însă acesta va cuprinde Simpozionul Naţional „Marin Sorescu – de la Bulzeşti către lume”, care se va desfăşura marţi, 28 februarie, începând cu ora 11.00, în sala de consiliu a Primăriei Craiova. Din programul ediţiilor anterioare ale manifestării nu au lipsit simpozioanele, vernisajele de expoziţii, lansările de cărţi, spectacolele şi recitalurile.