Atanas Trică, detaşat la CS Tunari

0
283

După ce l-a trimis pe Atanas Trică, sub formă de împrumut, la CSA Steaua, în sezonul trecut, Universitatea Craiova l-a cedat pe nepotul lui Ilie Balaci la CS Tunari până la finalul acestei stagiuni. Vârful de 19 ani este al doilea jucător trimis de olteni la CS Tunari, după mijlocaşul David Sala.

Atanas Trică n-a reuşit să marcheze în cele 4 ocazii de a evolua care i-au fost oferite în campionat, dar are un gol pentru Ştiinţa în Cupa României, contra Farului. În schimb, Atanas Trică este golgheterul echipei secunde a Universităţii Craiova, pentru care a reuşit nu mai puţin de 3 hat-trick-uri în campionatul Ligii a III-a.

Universiatatea Craiova nu l-a putut trece, în toamnă, pe Atanas Trică pe lista pentru UEFA Youth League. Deşi îndeplinea criteriile de vârstă, „Ati”  nu a putut evolua în competiţia europeană, din pricina faptului că nu a evoluat la Craiova timp de două sezoane ultimii trei ani, el fiind detaşat în stagiunea trecută la CSA Steaua, sub formă de împrumut. Mama lui Atanas Trică, Lorena Balaci, activează în cadrul clubului Universitatea Craiova, la nivelul academiei.