SUA: FBI va verifica militarii înainte de investirea lui Joe Biden

0
537

Agenţii americani au cerut respectarea legii controlului membrilor Gărzii Naţionale pentru a se asigura că nu există niciun risc în ziua ceremoniei de investire a preşedintelui Joe Biden, miercuri 20 ianuarie a.c., a declarat ieri generalul Daniel Hokanson. După evenimentele de la 6 ianuarie a.c. când suporterii lui Donald Trump au invadat sediul Capitoliului au apărut dovezi că unii dintre manifestanţi au avut legături mai vechi sau mai noi cu persoane din dispozitivul de securitate. Generalul Daniel Hokanson care conduce biroul Gărzii Naţionale a fost intervievat de CBS News pentru a se cunoaşte dacă militarii sunt verificaţi în prealabil înainte de sosirea la Washington. „Eu coordonez împreună cu Secret Service şi FBI toţi militarii care au sosit sau vor sosi, trecându-i prin sită”. Joe Biden va fi investit miercuri, într-o capitală de nerecunoscut, transformată într-un câmp fortificat după asaltul Capitoliului de la 6 ianuarie. Circa 25.000 de militari ai Gărzii Naţionale au fost plasaţi în capitala SUA. Într-un mesaj adresat trupelor americane, şeful Statului Major a afirmat că evenimentele petrecute au fost incompatibile cu statul de drept şi a cerut militarilor să încarneze valorile şi idealurile naţiunii.