La debutul în Top 6, Craiova întâlneşte campioana

0
295

Baschetbaliştii de la SCMU Craiova abordează a doua parte a campionatului, Top 6, de pe locul 3 şi speră să continue cu brio cel mai bun parcurs din istoria echipei. În primul meci, sâmbătă, de la ora 17, în Sala Polivalentă, formaţia lui Aco Todorov întâlneşte chiar campioana, CSM Oradea, cu care şi-a împărţit succesele în sezonul regulat. Antrenorul macedonean a anunţat că obiectivul în Top 6 este acumularea a două victorii, pentru ca echipa să fie sigură de intrarea în play-off din primele 4 poziţii, ceea ce îi va asigura mai multe meciuri acasă în sistemul eliminatoriu. Alb-albaştrii vor să îndeplinească acest target cât mai repede, întrucât vor să abordeze în forţă şi meciul din sferturile Cupei României, ţelul în această competiţie fiind de a ajunge în Final Four, o altă premieră.

Despre duelul cu Oradea, Aco Todorov a declarat: „Întâlnim o echipă bună, cu jucători scumpi, cu un antrenor bun, pe care-l respect foarte mult, cu o organizare bună, o echipă care a câştigat de două ori titlul în ultimii trei ani, aşadar avem în faţă un adversar foarte bun. Mi-aş dori ca meciul să decurgpă la fel precum cel din sezonul regulat, când am învins Oradea pe teren propriu, dar ştim că niciun joc nu seamănă cu altul. Trebuie să-l stopăm pe Zekovic, care, în strategia de joc a Oradei, este de 3 ori mai important ca Denison”. Despre ţelurile rămase în acest sezon remarcabil, tehnicianul a precizat: „Noi mai avem nevoie de două victorii pentru a fi matematic în primele patru la finalul acestui Top 6, aşa încât să jucăm acasă mai multe meciuri în primul tur din play-off. Vrem să obţinem cât mai repede aceste două victorii, pentru ca în luna martie să ne putem concentra pe Cupa României, unde suntem în sferturi şi vrem să ajungem în Final Four. Obiectivul iniţial şi care rămâne în picioare pentru acest sezon este să câştigăm un meci în play-off, iar pe termen scurt scopul este să facem două victorii, pentru a fi matamatic în primele patru echipe”.

Craioveanul Sebastian Ionescu a prefaţat şi el partida cu Oradea: „Ne aşteaptă un meci greu, pe care-l vom trata cu mare seriozitate, fiindcă ne dorim foarte mult să rămânem neînvinşi acasă pentru tot restul sezonului”.

Un pivot ucrainean de 2,10 metri a semnat cu Craiova

Înainte de Top 6, SCMU Craiova s-a întărit cu un pivot ucrainean, Vladislav Koreniuk, care, alături de un al nou venit, Iuri Fraseniuc, să rezolve problemele de sub panou, pentru care au fost insuficienţi Boone, Radukic şi Popa. „Am adus acest jucător pentru a ne întări pe poziţia 5, unde am avut probleme în multe meciuri din acest sezon” a spus antenorul Todorov. „Am venit la o echipă bună, de pe locul 3 şi vreau să câştigăm cât mai multe meciuri. Nu ştiu prea multe despre campionat, o să am timp să mă conving. Îmi place oraşul, este unul frumos, mă înţeleg bine cu coechipierii” au fost primele impresii expuse de jucătorul ucrainean. În vârstă de 25 de ani, Koreniuk are 2,10 metri, s-a născut într-un fost teritoriu românesc, la Ismail, şi s-a format la clubul Dnepr Dnepropetrovsk, unde a jucat până în 2015. A evoluat apoi în Polonia, la Stal Ostrow, apoi în Lituania, la Siaulai şi Nevezis, a trecut prin Franţa, la Lourdes Tarbes, şi prin China, la Chongqing Sanhai Lanling şi Wuhan Dangdai, unde a avut medii de 24 de puncte şi 12 recuperări pe meci şi de unde a fost adus în Bănie.