Bilanţ la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj

0
527

Astăzi, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj, “Mihai Bravul” a prezentat bilanţul anului 2018, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută de Generalul de Brigadă  Constantin Florea,  inspector şef al IJJ Dolj, col.  Laurenţiu Vînturiş,  prim – adjunct al IJJ Dolj, şi col. Ionel Pătru, adjunct al şefului IJJ Dolj. Pentru prevenirea tulburării ordinii publice şi evitarea aplicării măsurilor de restabilire a acesteia, în scopul protecţiei participanţilor şi a avutului public sau privat, în anul 2018, misiunile de asigurare a ordinii publice au cunoscut o creştere de peste 3%, faţă de anul precedent, în acelaşi trend fiind şi constatarea faptelor de natură penală şi contravenţională, saltul depăşind 41,6 % procentual. “De remarcat este faptul că, referitor la anul trecut, în urma şedinţelor de analiză  şi orientare, în funcţie de ameninţările, riscurile şi vulnerabilităţile prognozate, dispozitivele specifice de asigurare a ordinii publice au fost permanent adaptate şi dimensionate, iar ca urmare a implementării conceptului de dialog şi comunicare şi a măsurilor preventiv – descurajatoare, nici în 2018, la nivelul unităţii noastre, nu au fost desfăşurate acţiuni de intervenţie pentru restabilirea ordinii publice”, a precizat Constantin Florea. Inspectorul şef a mai menţionat şi patru cadre , doi subofiţeri şi doi ofiţeri, care au fost recompensaţi cu diplome şi medalii de către preşedintele României, ministrul Afacerilor Interne şi IJJ Dolj. Astfel, plt. adjt. Stănel Stănescu a primit Emblema de Onoare a MAI, cu însemn de război, din partea ministrului MAI,  Carmen Daniela Dan, pentru salvarea a 20 de militari din forţa multinaţională aflată în Kosovo, în perioada 2005 – 2010. Subofiţerul a fost decorat şi de  Preşedintele României, cu Medalia “Bărbăţie şi Credinţă “, primind şi aprecieri din partea reprezentanului Organizaţiei Naţiunilor Unite. “Emblema de Onoare a MAI, pentru misiuni interenaţionale”, acordată de Carmen Dan, i-a fost atribuită şi lt. col  Cătălin Bădulescu, cel care, în 2015, a obţinut rezultate extraordinare în identificarea unor riscuri la reţeaua cibernetică din Afganistan. Plt.maj.  Ionuţ Pîslan  a fost înaintat în grad, înainte de termen, de către inspectorul şef al Jandarmeriei Române, prin citarea prin Ordin de Zi pe Unitate , de către şeful IJJ Dolj, pentru salvarea a doi copii din apele îngheţate ale unui lac de la Filiaşi. Aceeaşi distincţie acordată de MAI  i-a fost atribuită şi slt.  Liviu Dumitraşcu, care a găsit, după 24 de ore, un copil de aproape şapte ani, plecat de acasă,