„Gândind la Eminescu”

0
511

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, în parteneriat cu Școala Gimnazială “Mihai Eminescu”, organizează astăzi, începând cu ora  12.30, în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”, evenimentul „Gândind la Eminescu”.

Construită în sensul cinstirii poetului Mihai Eminescu, acţiunea reuneşte diverse concursuri interactive, dar şi momente lirice, muzicale şi coregrafice susţinute de şcolari şi preşcolari de la doisprezece unităţi de învăţământ din municipiul Craiova. Cu acelaşi prilej va fi organizată o expoziţie de lucrări plastice.

„Zeci de elevi şi profesori vor fi prezenţi la bibliotecă pentru a-l cinsti pe Mihai Eminescu. Ultima acţiune dedicată Zilei Culturii Naţionale vine să închidă într-un mod cât se poate de fericit seria de activităţi pe care le-am construit pentru această ocazie. Cum, dacă nu prin activităţi cu elevii, putem să-l celebrăm pe Mihai Eminescu, poetul fără pereche şi publicistul iscusit de acum mai bine de 100 de ani? Alături de poeziile pe care le vor recita cei mici, în programul activităţii figurează şi alte acţiuni. Spre exemplu, momentele muzicale sau expoziţia de artă plastică sunt doar câteva dintre ideile pe care ni le propun elevii craioveni”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”.

    La eveniment vor participa copii de la mai multe unităţi de învăţământ din Craiova, după cum urmează: Grădiniţa ,,Pinocchio”,   Şcoala Gimnazială „Elena Farago”, Şcoala Gimnazială ,,Gheorghe Ţiţeica”, Şcoala Gimnazială „Mircea  Eliade”, Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Romanescu”, Şcoala Gimnazială ,,Sf. Gheorghe”, Şcoala Gimnazială ,,Terra Veda”, Școala Gimnazială “Mihai Eminescu”, Liceul de Arte „Marin Sorescu”, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto, Colegiul Naţional ,,Elena Cuza”.

Birou Presă

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”