Theresa May, premierul britanic, a anunţat în cadrul discursului mult aşteptat că Marea Britanie nu va rămâne membru cu drepturi depline al uniunii vamale a Uniunii Europene, după Brexit. Aceasta a adăugat faptul că Marea Britanie doreşte negocierea unor acorduri comerciale cu restul statelor lumii. Premierul a sugerat că statul britanic ar prefera să păstreze o formă de “membru asociat” al uniunii, limitând creşterea birocraţiei în cadrul activităţilor comerciale ce exportă Europei continentale. “Nu doresc să fim restrânşi de tarifele externe comune”, a adăugat May, propunând o nouă relaţie cu membrii Blocului comunitar ce implică o formă preferenţială de acces a uniunii vamale. Marea Britanie vrea o relaţie bună cu UE, a declarat premierul Theresa May, într-un discurs consacrat prezentării strategiei despre Brexit. “Vom continua să fim parteneri de încredere, aliaţi implicaţi şi prieteni apropiaţi. Vrem să vă cumpărăm bunurile, să vi le vindem pe ale noastre, să desfăşurăm activităţi de comerţ cu voi cât mai liber posibil, şi să lucrăm unii cu aţii pentru a oferi garanţii că suntem cu toţii mai în siguranţă (…) şi mai prosperi prin prietenie continuă”, a spus May. Ea a adăugat că cetăţenii UE vor fi în continare bine-veniţi în Marea Britanie. Iar serviciile britanice de informaţii vor coopera în continuare cu aliaţii lor, oferind siguranţă oamenilor din Europa. Partidul Laburist şi Partidul Independenţei Marii Britanii, aflate în opoziţie, au denunţat planul anunţat de premierul conservator Theresa May privind ieşirea din UE, avertizând că nivelul de trai al britanicilor riscă să scadă şi că liderul de la Londra evită, în practică, votul Parlamentului. Opoziţia britanică a notat că Theresa May vrea să îi ameninţe pe liderii UE pentru a fi într-o poziţie favorabilă în negocieri, dar, de fapt, pune în pericol nivelul de trai britanic. “Theresa May lansează ameninţări de negociere în relaţia cu cele 27 de ţări membre UE, dar de fapt ameninţă locurile de muncă ale britanicilor, circulaţia serviciilor şi standardele de trai”, a reacţionat Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist britanic. Liderul Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP), Paul Nuttall, a declarat pentru Sky News că este preocupat că, în perioada de tranziţie, “Brexitul va fi în ritm lent”. “În plus, un vot al Camerei Lorzilor împotriva Brexit riscă să fie semnarea propriului testament”, a subliniat Nuttall.
Acasă Actualitate Actualitate externă Theresa May: Marea Britanie nu va rămâne membru cu drepturi depline al...