Grecia acuză Turcia de sprijinirea imigranţilor

0
353

Într-un interviu publicat de ziarului german Suddeutsche Zeitung, preşedintele grec a deplâns lipsa de acţiuni ale autorităţilor turce pentru a stopa transferul imigranţilor spre UE. Potrivit lui, călăuzele turce sunt bine susţinute de către autorităţile. Pe 17 ianuarie, preşedintele Greciei, Prokopis Pavlopoulos,  a fost primul care scos în evidenţă fenomenul în timpul unei vizite în Germania. El a acuzat Turcia că sprijină călăuzele ce operează la trecerile de migranţi în Grecia şi Uniunea Europeană. “Tare mă tem că reţelele turce specializate în traficul de persoane primesc susţinere din partea autorităţilor”, a spus. Pentru preşedintele grec, responsabile în primul rând sunt „în mod special, autorităţile portuare se comportă ca şi cum nu ar observa nimic. Există cazuri în care traficanţii au fost ajutaţi. Avem dovezi în acest sens”. În opinia lui Prokopis Pavlopoulos, traficanţi sunt chiar ajutaţi, în mare măsură, de oficiali turci într-un „fel de comerţ cu sclavi”, afirmă acesta.