Potrivit IPJ Dolj, ieri după-amiază, în jurul orei 15.45, o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Filiaşi, în timp ce se afla în executarea atribuţiilor de serviciu, l-a depistat pe bulevardul Racoţeanu din localitate, pe Marian L., de 25 de ani, din Dr. Tr. Severin în timp ce conducea un autoturism având perioada de valabilitate a autorizaţiei de circulaţie expirată, autoturismul fiind neînmatriculat în circulaţie. De asemenea, din verificările efectuate de poliţişti a rezultat şi faptul că acesta nu poseda permis de conducere valabil pentru nici o categorie de autovehicule. Poliţiştii doljeni au întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice şi conducere fără permis.