Şapte craioveni au fost arestaţi pe 30 de zile în baza mandatelor emise pe numele lor sâmbătă, de Tribunalul Dolj, în urma descinderilor poliţiştilor şi procurorilor de crimă organizată făcute vineri, pentru destructurarea a două grupări de proxeneţi. Faţă de o altă persoană, o femeie, însărcinată, instanţa a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Între cei arestaţi se află Iulian Preda, cunoscut al oamenilor legii şi poreclit „Tataie”, dar şi fiul său, zis „Aramis”.
În urma audierii celor 16 persoane ridicate vineri, după acţiunea poliţiştilor BCCO Craiova şi procurorilor DIICOT Craiova pentru destructurarea a două grupări de proxeneţi şi traficanţi de persoane, procurorul de caz a reţinut opt persoane, care au petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă în arestul IPJ Dolj. Este vorba despre Preda Iulian (fost Chiriţă, fost Ţurcan, zis Tataie, Cap), Preda Domenik, Ţurcan Cosmin-Petrişor, Preda Ionuţ zis Aramis, fiul lui Tataie, Constantin Gabriela, Bărăgan Ion Cosmin, Udilă Rubinaşi şi Constantin Ionela-Simona. Sâmbătă după-amiază inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Dolj, care a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele primilor şapte, Constantin Ionela Simona fiind plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, întrucât este gravidă: „Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ- DIICOT – Biroul Teritorial Craiova cu privire la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Preda Iulian (fost Chiriţă, fost Ţurcan, zis Tataie, Cap), Preda Domenik, Ţurcan Cosmin-Petrişor, Preda Ionuţ, Constantin Gabriela, Bărăgan Ion Cosmin şi Udilă Rubinaşi pe o durată de 30 zile începând cu data începând cu data de 16.01.2016, până la 14.02.2016”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.
Reamintim că, potrivit anchetatorilor, membrii grupărilor sunt suspectaţi că, în perioada 2011-2016, prin acte de constrângere fizică sau inducere în eroare au racolat, transportat şi exploatat sexual mai multe tinere, pe teritoriul Germaniei (Berlin), Italiei (Roma) şi Spaniei (în Barcelona), veniturile obţinute din activitatea infracţională desfăşurată fiind estimate la peste 1.000.000 de euro.