Anul 2013 se anunţă unul foarte important pentru Spitalul Judeţean din Craiova. Cea mai mare unitate sanitară din Oltenia ţinteşte încadrarea în categoria întâi, iar reprezentanţii instituţiei împreună cu cei ai Consiliului Judeţean Dolj au pus la cale un plan de modernizare şi reabilitare. După ce în urmă cu câteva luni au fost demarate lucrările la Policlinică, anul acesta Urgenţa va fi şi ea modernizată şi extinsă, astfel încât bolnavii, dar şi medicii să beneficieze de condiţii mai bune. Anual, 125.000 de pacienţi din toate judeţele Olteniei primesc îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean din Craiova, cifre ce aşează unitatea sanitară din Bănie în rândul celor mai aglomerate clinici medicale din ţară. Recent, o delegaţie formată din reprezentanţi ai CJ Dolj şi ai Spitalului Judeţean au întreprins o vizită la SMURD Târgu Mureş pentru a vedea la faţa locului cum arată o unitate de primiri urgenţe la standarde europene.
Conf. univ. dr. Florin Petrescu, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova:
„În categoria întâi vom avea altă finanţare, mai mult cam cu 100 de miliarde de lei pe an”
– După demararea lucrărilor de modernizare a Ambulatoriului de Specialitate, anul acesta şi Urgenţa ar urma să intre în proces de reabilitare. Cum ajută toate aceste investiţii spitalul?
– Unitatea de Primiri Urgenţe nu funcţionează în nişte condiţii care să respecte întrutotul normele legislative actuale. Adică trebuie să existe anumite circuite funcţionale pentru buna funcţionare a unităţii şi acestea sunt stabilite prin legislaţie, care este elaborată la ora actuală. Pornind de la aceste lucruri, am încercat să căutăm soluţii pentru a face o serie întreagă de modificări în interiorul spitalului. În acest sens, în relaţie directă cu Consiliul Judeţean Dolj, cu domnul preşedinte Ion Prioteasa, cu domnul vicepreşedinte Cristinel Iovan, am încercat să găsim nişte soluţii şi să solicităm ajutorul pentru a face o reabilitare a Unităţii de Primiri Urgenţe.
– Ce presupune reabilitarea Unităţii de Primiri Urgenţe?
– După o serie întreagă de studii mai aprofundate asupra legislaţiei şi a ceea ce există la ora actuală în România şi pe plan extern, am ajuns la concluzia că trebuie făcută şi o extensie a construcţiei, întrucât actuala structură organizatorică nu permite încadrarea în totalitate conform normelor. S-a ajuns la concluzia că trebuie executată o extensie în faţa unităţii de urgenţe şi în interior, în pătratul din interiorul construcţiei, care este liber şi care deservea o mică parcare anterior. În acest mod, s-a ajuns la concluzia ca această extensie – care să fie pe parter şi pe etaj – să însumeze aproximativ 1.500-1.600 de metri pătraţi, care se adaugă la cei 700 de metri pătraţi. Astfel, Unitatea de Primiri Urgenţe va atinge o suprafaţă de peste 2.000 de metri pătraţi. În aceste condiţii toate ariile de lucru ale UPU ar putea să fie reaşezate, reorganizate, cu circuite funcţionale, cu spaţii suplimentare care încă nu sunt prevăzute, dar care există în lege, gen decontaminare, o organizare mai bună a reanimării, a monitorizării şi a terapiei bolnavilor respectivi. Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova este o unitate dintre cele mai mari la nivel naţional în ceea ce priveşte solicitarea. Cred că face parte din primele două-trei din România. În această situaţie, trebuie să asigurăm condiţii optime şi pentru bolnavi şi personal, să existe posibilitatea de a rezolva cazurile în condiţii civilizate şi cu eliminarea tuturor riscurilor epidemiologice care pot să apară.
– Spitalul urmăreşte clasificarea în categoria întâi. Ce alte modificări, pe lângă reabilitarea Unităţii de Primiri Urgenţe, vor fi întreprinse în următoarea perioadă?
– La spital vorbim de cele două laturi de clasificare. Acea clasificare pe criterii de competenţă care înseamnă categoria întâi şi a doua clasificare, în care deja spitalul este introdus: Centrul Regional de Primiri Urgenţe, adică o unitate spitalicească de gradul IA. În acest sens, cele două clasificări vor trebui să ne aducă o serie întreagă de măsuri pe care trebuie să le luăm. Unitatea de Primiri Urgenţe era încadrată şi corespundea acestor încadrări, dar noi vrem să fim la parametri moderni. Alte modificări trebuie să apară la nivelul spitalului şi, cât de curând, o să apară, pe lângă liniile de gardă care funcţionau la domiciliu, permanenţă pe specialităţile respective, cu linie de gardă de permanenţă. Este vorba de specialităţile neurologie şi neurochirurgie. Până acum, neurochirurgul venea de acasă şi acest lucru trebuie schimbat, astfel încât să existe un medic în permanenţă. De asemenea, sunt anumite specialităţi pe care noi intenţionăm să le dezvoltăm în structura spitalului. Mai sunt modificări care privesc poate chiar psihiatria la un moment dat, să facem o linie de gardă de permanenţă şi pe psihiatrie. Bineînţeles că există şi aspectul acesta al cardiologiei intervenţionale, al chirurgiei cardiovasculare, la care avem o serie întreagă de planuri de viitor şi pe care vrem să le îndeplinim. Ca idee, spitalul este clasificat în categoria a II-a, dar urmează să întocmim planul de conformare pentru categoria întâi şi să luăm măsurile necesare pentru a merge în această direcţie.
– Toate aceste schimbări înseamnă cel mai probabil şi creşterea numărului de medici şi asistenţi medicali. Veţi reuşi să-i aduceţi înapoi şi pe medicii care au plecat peste hotare?
– Într-adevăr, sunt unele specialităţi mai deficitare. Este binecunoscut faptul că, la ora actuală, specialităţi cum sunt neurochirurgia sau neurologia sau oncologia sunt deficitare ca personal. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să mergem înainte. Avem numărul minim de medici care să ne permită să facem acest lucru. Va trebui totuşi să avem, pe viitor, o politică împreună cu Ministerul Sănătăţii ca, acolo unde avem riscuri, să atragem şi să aducem personal calificat în această direcţie. Cred că, în principal, vorbim de medici aici, pentru că ei sunt cei care trebuie să dea tonul la funcţionalitatea unor astfel de secţii, ei sunt cei care vor trebui să îi trateze pe aceşti bolnavi. Există un număr important de asistente medicale în spital, chiar dacă mai sunt unele deficienţe, dar putem să acoperim şi cu personalul pe care îl avem. Din acest punct de vedere eu consider că trebuie să ne organizăm foarte bine, să avem structurile care trebuie să lucreze în primul rând. Este vorba de medic, el trebuie să asigure garda, el trebuie să asigure permanenţa, el trebuie să facă ambulatoriul, el trebuie să facă tratamentul în spital.
– Recent, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, anunţa că prin contractul-cadru, care ar putea intra în vigoare la 1 martie, vor fi sistate fondurile către spitalele private. Avantajează o astfel de măsură Spitalul Judeţean?
– În ceea ce priveşte o astfel de decizie, cred că sunt şi alţi factori care influenţează contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Cred că ar trebui, în primul rând să existe o relaţie astfel încât să se stabilească şi în funcţie de necesităţile spitalului. Pentru că, până la urmă, o Unitate de Primiri Urgenţe care aduce 125.000 de bolnavi are nevoie de bani pe măsură. În al doilea rând, este vorba de faptul că noi, ca unitate publică, trebuie să asigurăm totul în permanenţă bolnavilor. Ne dorim să promovăm în categoria întâi pentru că vom avea o altă finanţare. Diferenţa între categoria întâi şi cea de-a doua este cam de 100 de miliarde de lei pe an. Dacă noi am fi în categoria întâi am avea şi o finanţare mai bună, am avea şi posibilităţi sporite de tratament ale bolnavului. Aceste posibilităţi sunt mai mici când eşti în categoria a doua. Numai că Spitalul Judeţean din Craiova are foarte multe criterii de categoria întâi. Noi avem, la ora actuală secţii, specialităţi şi tratamente pe care le facem la nivel regional, care aparţin categoriei întâi de competenţe. Sunt 12 astfel de specialităţi.
Dr. Luciana Rotaru, medic şef UPU-SMURD Craiova:
„În 2012 am avut aproape 125.000 de pacienţi”
– De ce are nevoie Urgenţa de la Craiova?
– În primul rând, dacă este să spunem din ce motiv este nevoie, e nevoie pentru că orice lucru progresează şi probabil că unităţile de primiri urgenţe şi, în general, sistemul de asistenţă medicală de urgenţă e cel mai dinamic din tot domeniul sanitar. Poate pentru că este şi o specialitate nouă şi, totodată, sectorul care se confruntă cel mai frecvent cu schimbări – a patologiei, a mentalităţii. Schimbarea tuturor aspectelor care influenţează răspunsul sistemului sanitar la boală se reflectă în activitatea de urgenţă. Pacientul, când nu găseşte în altă parte soluţia pentru situaţia lui, chiar dacă situaţia lui nu reprezintă realmente o urgenţă, el găseşte acest debuşeu. Este deschis şi ziua, şi noaptea, este medic acolo… Cel puţin dacă nu este o situaţie de urgenţă, se dovedeşte că nu este o situaţie medicală de urgenţă, găseşte un răspuns. Din acest motiv, urgenţa trebuie să se adapteze şi din punctul de vedere al spaţiilor, şi din punctul de vedere al strategiei de lucru, şi din punctul de vedere al volumelor de personal la fluxurile şi la patologiile la care se adresează.
– Sunt destui medici care se plâng că sunt agresaţi. Prin noile circuite credeţi că veţi găsi soluţia potrivită să îi protejaţi?
– Să ştiţi că rostul nu este să împiedicăm aparţinătorii să se apropie de noi, acesta nu este neapărat un deziderat. Nu face parte neapărat din obiectivele noastre ca să-i oprim pe unii să acceadă sau să-i oprim pe unii să interacţioneze. Ne dorim ca această interacţiune să fie în limita bunului simţ şi al civilizaţiei. Este absolut obligatoriu ca medicul să poată vorbi cu aparţinătorii unui pacient, mai ales dacă pacientul este într-o situaţie în care nu poate să furnizeze informaţii despre boala lui, despre tratamentul, despre contextul în care s-a petrecut accidentul respectiv. Şi atunci este foarte important să reuşeşti să interacţionezi cu cineva. Este foarte important să anunţi pe cineva atunci când un pacient vine la tine sau când un pacient trebuie luat de la tine. Unii pacienţi mai trebuie să ajungă la casele lor şi familiile uneori nu mai vor să vină să-i ia şi atunci trebuie să relaţionăm şi prin alte circuite. Unele sunt legale, altele sunt sociale… Ideea este că ne dorim o relaţie civilizată, normală, o relaţie prin care putem să obţinem noi informaţii despre pacient şi familia să fie mereu informată corect despre situaţia pacientului, în aşa fel încât să poată lua şi o decizie.
– Este Urgenţa un domeniu stresant?
– Sunt situaţii foarte grave. Urgenţa este un domeniu foarte stresant. Nu numai pentru doctori, ci şi pentru pacienţi este foarte stresant, pentru că pe pacient îl doare, pentru că este speriat, pentru că este într-un mediu străin, cu agitaţie multă, nu ştie dacă este gravă boala lui. Se întreabă: „Oare ce se va întâmpla cu mine, mă vor opera, mă înţeapă?!”. Pentru aparţinători nu mai vorbim… Dacă pacientul este un copil? Cu atât mai mult toată lumea este stresată! Dar, în aceste condiţii, trebuiesc luate totuşi nişte decizii, iar unele nu ne aparţin în totalitate. Noi putem să formulăm o nevoie de investigaţie, un parcurs pentru pacient, problema este dacă familia îl acceptă, dacă pacientul îl acceptă. Dacă există impedimente legale? Dacă se refuză ceva, care sunt alternativele? Dau acum un exemplu, care-mi vine în minte: dacă este nevoie de o prelevare de organe, dacă pacientul este în moarte cerebrală şi este un candidat pentru prelevare de organe.
– Decizie grea, iar dumneavoastră, medicii, aveţi o sarcină şi mai grea…
– Este clar că aceasta nu poate fi o decizie uşoară. Trebuie să te duci la familie, care tocmai a pierdut pe cineva, şi trebuie să îi ceri consimţământul pentru ca organele să fie donate şi asta în timp util. Şi cum să le zici?! „Haideţi, repede-repede, treceţi peste durerea voastră şi gândiţi-vă la lucrul acesta!” Nu poate fi uşor… Pe de altă parte, toate aceste aspecte nu ţin numai de medicul curant şi aparţinător. Sunt curente de opinie care recomandă şi nişte ajutoare în relaţia aceasta. Este recomandat un corp de psihologi în interiorul acestor departamente, care să faciliteze această comunicare, inclusiv asistenţii sociali pot să preia o parte din aceste lucruri. Sunt ţări, să spunem culturi, religii, în care se discută mult dacă nu duhovnicul familiei, preotul spitalului sau altcineva din această castă să relaţioneze şi să fie împreună cu medicii şi cu corpul medical atunci când se vorbesc lucrurile acestea. Adică vreau să spun că nu trebuie să separăm lucrurile în două tabere: să punem medicii într-o parte, pacienţii într-alta şi aparţinătorii în altă parte, iar la mijloc punem scutierii, ca nu cumva să se întâlnească. Nu asta este ideea…
– Câţi pacienţi au trecut pe la UPU Craiova în 2012 şi, în principal, cu ce afecţiuni? Există un specific al zonei? Am înţeles că la Spitalul din Târgu Mureş sunt multe cazuri de traumă.
– Noi am avut, în 2012, aproape 125.000 de pacienţi. Avem foarte multă patologie cardio-vasculară, este o zonă de câmpie, o zonă cu obiceiuri familiale, este o zonă cu mult sedentarism. Este o zonă cu obezitate multă, procentual cu mulţi consumatori de alcool, cu mulţi hipertensivi. Există şi nişte studii care s-au făcut acum câţiva ani. Ce vreau să vă spun este că toate acestea sunt factori de risc pentru boala cardio-vasculară. Ea există peste tot în România, nu numai la noi. Numai că, la noi, este procentual mai multă, pentru că procentual la noi este mai puţină traumă. Pentru că la noi nu sunt accidente de schi, nici accidente navale, nici avalanşe, nici alte lucruri. Din cauza asta, dacă pui în balanţă, sunt mai mulţi pacienţi cardio-vasculari decât pacienţi cu traume.
RADU ILICEANU şi MARGA BULUGEAN
