Începând de ieri, consumatorii şi întreprinderile din statele membre care nu fac parte din zona euro vor beneficia de plăţi transfrontaliere în euro mai ieftine.
Noile norme ale UE vor asigura faptul că pentru toate plăţile transfrontaliere în euro efectuate în statele membre care nu fac parte din zona euro – România,Bulgaria, Croaţia, Cehia, Danemarca, Ungaria, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Polonia, şi Suedia – se vor percepe aceleaşi comisioane ca cele aplicate plăţilor interne. De exemplu, un consumator bulgar care decide să trimită euro în străinătate va plăti, de acum înainte, acelaşi comision ca în cazul unui virament efectuat în leva în Bulgaria.
Acelaşi comision ca în cazul unei tranzacţii interne
Altfel spus, pentru plăţile transfrontaliere în euro se vor percepe comisioane foarte mici sau chiar comisioane zero. „Datorită acestor noi norme, toţi cetăţenii noştri şi, de asemenea, toate societăţile noastre vor putea să efectueze plăţi transfrontaliere în euro ieftine, ceea ce reprezintă un exemplu elocvent şi concret al avantajelor reale pe care piaţa unică le poate oferi consumatorilor europeni. De exemplu, o familie din România, care doreşte să trimită bani în euro copilului care participă la un schimb Erasmus la Paris, nu va mai fi nevoită să suporte costuri suplimentare, deoarece de acum înainte va plăti acelaşi comision ca în cazul unei tranzacţii interne în România.”, a subliniat Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv responsabil cu o economie în serviciul cetăţenilor.
Comisia va monitoriza îndeaproape aplicarea acestor norme şi va colabora strâns cu autorităţile naţionale competente pentru a se asigura că normele în cauză sunt corect puse în aplicare.