Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă a Spitalului nr. 4 din Craiova a fost inaugurată, ieri, de primarul Lia Olguţa Vasilescu. Toate saloanele arată acum ca o grădiniţă, nu lipsesc nici jucăriile pe care pacienţii le pot găsi la camera de joacă a spitalului. Lucrările de modernizare şi dotare cu mobilier şi aparatură medicală s-au ridicat la suma de 300.000 de lei, bani care au fost alocaţi în totalitate de la bugetul local.
În cele opt saloane ale Clinicii de Neuropsihiatrie de pe strada „Renaşterii” sunt internaţi copii cu probleme neurologice, iar clădirea nu mai fusese reabilitată niciodată. Dr. Mirela Luiza Popa, managerul Spitalului de Neuropsihiatrie, de care depinde această secţie, a recunoscut că fără sprijinul financiar al Primăriei Craiova – care s-a ridicat la suma de 30 milioane de lei – nu s-ar fi putut face nici un fel de amenajare acolo,deoarece banii alocaţi de Casa de Asigurări de Sănătate sunt suficienţi doar pentru plata salariilor medicilor. „Susţinerea financiară din partea primăriei a făcut posibilă funcţionarea, în condiţii optime, a spitalului nostru şi creşterea calităţii şi complexităţii serviciilor medicale oferite. Fondurile alocate au fost folosite pentru plata în totalitate a utilităţilor spitalului şi pentru modernizarea, reabilitarea şi igienizarea secţiilor de neurologie, recuperare neurologică, psihiatrie I şi II şi neuropsihiatrie infantilă”, a explicat managerul Luiza Popa.
Spitalul a fost dotat cu aparatură medicală nouă
La Neuropsihiatrie Infantilă s-a schimbat acoperişul şi s-a turnat covor medical în toată clădirea. Potrivit managerului, au fost igienizate coridoarele, saloanele, sălile de tratament şi camerele de gardă şi au fost reabilitate toate grupurile sanitare. S-au cumpărat televizoare în toate saloanele secţiei de recuperare neurologică. Clinica de neurologie de la etajul 4 a fost dotată cu instalaţie de climatizare, iar secţiile de neurologie au fost dotate cu instalaţie de nursing call. Spitalul a fost dotat cu aparatură medicală modernă: electroencefalografe, monitoare de funcţii vitale, aparate foarte moderne de fizioterapie. „Acest proiect a dus la împlinirea unui vis al nostru, acela de a ne primi pacienţii într-un spital public care să arate ca unul privat. Este un lucru foarte important pentru că ne-am străduit să reducem stresul pacienţilor care se provocat de intrarea într-un spital. În cazul micilor noştri pacienţi ne-am străduit ca ei să se simtă aici ca într-o grădiniţă”, a mai spus managerul de la Neuropsihiatrie.
Și, totuşi, ceva le-a scăpat managerilor
Toate saloanele arată ca sălile de curs ale unei grădiniţe, începând de la pereţii care sunt decoraţi cu personaje din desene animate şi terminând cu cearşafurile viu colorate de pe paturi. Cu toate acestea, primarul a mai ochit un mic detaliu pe care nu l-a trecut cu vederea. „V-a mai rămas un fişet pe care l-am observat şi vă rog să îl schimbaţi că nu mai are ce să caute mobilier veche în spitalele noi. Nu mai vreau să-l văd, până mâine să dispară, vă rog eu mult. Cred că aveţi suficienţi bani de la primărie ca să vă permiteţi un fişet”, s-a adresat primarul managerului. „Cred că a fost o scăpare a celui care ne-a făcut mobilierul. În toate secţiile avem seif pentru bunurile de valoare ale pacienţilor”, s-a scuzat Luiza Popa. Cu această mică observaţie, primarul a spus că, după toate aceste modernizări, Spitalul nr. 4 arată bine. „Acum putem spune că aproape am finalizat Spitalul nr. 4. Mai avem nişte alei la secţia de la parc, dar, în rest, mobilierul este schimbat în tot spitalul. Eu zic că arată foarte bine, ca un spital european”, a declarat Olguţa Vasilescu, după ce a vizitat fiecare salon în parte.
Spitalul nr. 4 a obţinut acreditarea „necondiţionată”
Potrivit managerului Luiza Popa, modernizările şi dotările au ajutat la obţinerea necondiţionată a acreditării spitalului, la sfârşitul anului trecut, taxa de 100.000 de lei fiind achitată tot de primărie. În alte condiţii, spitalul nu ar fi avut posibilitatea să achite această sumă din contractul cu CASA. „Totodată, sunt şi nişte investiţii în oameni, oameni aflaţi în suferinţă care, pe lângă competenţele noastre profesionale, au nevoie şi de condiţii bune şi sigure de spitalizare, de aparatură medicală modernă pentru a pune un diagnostic corect, a face un tratament eficace şi a monitoriza cât mai complet un pacient”, a spus managerul de la Neuropsihiatrie.În ceea ce priveşte celelalte două spitale ale municipalităţii, şi acolo lucrările sunt pe final. Secţiile neamenajate ale Spitalului nr. 2 Filantropia vor fi mutate la noul spital municipal, iar cele două etaje ale Spitalului nr. 3 Boli Infecţioase vor fi şi ele modernizate în primăvara anului viitor.