Forţele aeriene germane au efectuat prima misiune în Siria

0
339

Un avion Bundeswehr a efectuat în noaptea de marţi spre miercuri o primă misiune în cadrul coaliţiei împotriva grupării Statul Islamic (SI), constând în aprovizionarea cu carburat în zbor a unor avioane de război, a declarat armata germană. Avionul de aprovizionare de tip A310 MRT a furnizat carburant, în două rânduri, unor avioane de război – în aer -, după care a revenit, după miezul nopţii, la baza militară de la Incirlik, în sudul Turciei, a declarat un purtător de cuvânt al Bundeswehr. În total, misiunea a durat cinci ore, a spus el, fără să precizeze naţionalitatea sau naţionalităţile acestor avioane de vânătoare. Deputaţii germani au autorizat la începutul lui decembrie mobilizarea a până la 1.200 de militari, unei fregate şi a şase avioane care să participe la operaţiuni militare internaţionale împotriva SI, într-un gest de susţinere a Franţei, după atacurile de la Paris. Este vorba despre cea mai mare misiune a Bundeswehr în străinătate. Primii militari germani au decolat joia trecută de pe baza germană de la Jagel (nord), urmaţi de două avioane de tip Tornado care urmau să fie poziţionate în Turcia cu scopul de a efectua misiuni de recunoaştere în spaţiul aerian al teritoriului aflat sub controlul organizaţiei jihadiste. Avionul de aprovizionare de tip A310 MRT a fost trimis în aceeaşi zi, de la baza din Koln-Wahn (vest), la baza de la Incirlik.