Începe Festivalul „Poveşti pentru copii şi oameni mari”

0
383

În noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României, din Bucureşti, se deschide astăzi prima ediţie a Festivalului „Poveşti pentru copii şi oameni mari”, organizat, până pe 21 decembrie, de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Programul cuprinde spectacole şi concerte, diverse activităţi în aer liber, dar şi o mulţime de ateliere: de decoraţiuni şi felicitări de Crăciun, de prezentare a instrumentelor muzicale, de pictură, artă fotografică, modelaj în lut, pantomimă, poveşti, magie, de introducere în arta costumului ş.a. Două dintre ele – „Povestea mea” şi „Micul teatru cu poveşti” – sunt susţinute de teatrologul craiovean Adriana Teodorescu.

Festivalul vine în întâmpinarea publicului tânăr, aflat în formare, dar şi a publicului matur, iubitor de poveşti şi de teatru, reunind spectacole de înaltă prestanţă artistică ale unor importante instituţii teatrale. Acestora li se adăugă o serie de colaborări internaţionale cu artişti şi teatre ce au o îndelungată tradiţie în derularea proiectelor culturale-educative de acest tip. „Proiectul îşi propune să răspundă unei nevoi acute, care se manifestă atât în rândul familiilor aflate în căutarea unei oferte culturale de calitate, cât şi în rândul unor segmente de public care nu beneficiază în mod curent de o asemenea ofertă de spectacole – publicul din zonele limitrofe capitalei sau care provine din medii defavorizate”, spun organizatorii.

Evenimentele din cadrul festivalului se desfăşoară sub deviza „Joacă-te şi învaţă”, dându-li-se, astfel, participanţilor posibilitatea de a folosi arta ca mijloc de comunicare. Intrarea la spectacole şi ateliere este gratuită, programul complet regăsindu-se pe site-urile instituţiilor organizatoare: www.opereta.ro şi www.cultura.ro.