Doi ani cu suspendare pentru ginecologul de la Spitalul Calafat acuzat de luare de mită

0
543

Judecătorii Tribunalului Dolj l-au condamnat, vineri, pe medicul Khalil Haney, originar din Kuwait, dar cu cetăţenie română, de la Secţia de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal Calafat, la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Medicul a fost trimis în judecată la începutul lunii mai a.c., de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru comiterea a patru infracţiuni de luare de mită şi a altor două de primire de foloase necuvenite. Atât medicul, cât şi procurorii pot face apel împotriva hotărârii Tribunalului Dolj.

Cercetarea medicului ginecolog Khalil Haney, în vârstă de 41 de ani, de la Spitalul Municipal Calafat, a început în luna februarie a.c., când ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au primit o plângere de la o femeie care susţinea că acesta i-a cerut 200 de lei pentru o operaţie de întrerupere de sarcină.

În baza denunţului a fost înregistrat un dosar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, anchetatorii obţinând mandat pentru interceptarea convorbirilor telefonice ale medicului şi stabilind să introducă un investigator sub acoperire în cauză. Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză de procurori, pe 20 martie a.c., femeia care l-a denunţat pe medic s-a dus din nou la spital, a purtat o discuţie cu el pe parcursul căreia bărbatul a recunoscut primirea celor 200 de lei şi i-a cerut să mai facă o operaţie similară pentru o cunoştinţă de-a sa. Medicul nu ştia faptul că această “cunoştinţă” este, de fapt, un investigator sub acoperire.

Acesta s-a dus la Spitalul din Calafat, pe 20 martie, a luat legătura cu medicul respectiv şi i-a explicat că ar avea nevoie de ajutor, întrucât amanta sa a rămas însărcinată şi vrea o operaţie de întrerupere a sarcinii. Investigatorul i-a mai spus medicului că a ales spitalul din Calafat pentru că ar vrea şi discreţie maximă şi, dacă este posibil, intervenţia să nu fie înregistrată în registrul de evidenţă al unităţii medicale. Din discuţiile purtate de investigator cu medicul şi consemnate de procurori în rechizitoriu a rezultat că, pe lângă discreţie, “tarifele” variau şi în funcţie de vârsta fătului: (…) Investigator: “…Aţi zis că nu sărim de o sută, banii să fie în lei sau în euro? Cum preferaţi? Nu e o problemă”. Medic: “Nu e o problemă”. Investigator: “Bun atunci…”. Medic: “Şi dacă este o sută de euro nu e o problemă. Să văd. Na, să fie maxim cinci milioane, da eu nu cred. Poate nu ajungem aşa. Important e să nu ajungem aşa. Ştiţi?” (…).

Prins de două ori cu şpagă

Conform înţelegerii, la două zile după această discuţie, mai exact pe 22 martie, investigatorul s-a dus din nou la spital, având asupra sa suma de 500 de lei, bancnotele fiind anterior marcate criminalistic de anchetatori. Cei doi au stabilit ca dată a intervenţiei 25 martie, tânărul aflat la „necaz” oferindu-i medicului banii pentru operaţie şi pentru neînregistrarea ei. Acesta i-a luat, imediat făcându-şi apariţia echipa operativă. “Cu ocazia surprinderii în flagrant, inculpatul a negat că în schimbul acestei sume urma să efectueze intervenţia chirurgicală solicitată de investigator, susţinând că banii au fost primiţi cu titlu personal, deşi înregistrarea convorbirilor purtate de cei doi denotă, fără echivoc, faptul că banii au fost primiţi de inculpat în vederea efectuării actului medical solicitat”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor.

Imediat după flagrant, medicul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, unde procurorul de caz a dispus reţinerea sa pentru 24 de ore, însă a doua zi magistraţii de la Tribunal au respins propunerea de arestare a acestuia, dispunând faţă de el măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.

Medicul s-a întors la muncă, iar ancheta în cauză a continuat şi culmea este că, ştiindu-se cercetat, bărbatul tot n-a renunţat la metodele sale. Asta pentru că, o lună mai târziu, pe 18 aprilie a.c., a fost din nou prins în flagrant primind bani pentru efectuarea unui control de specialitate.

Alte denunţuri s-au strâns la dosar, în timpul cercetărilor, procurorii concluzionând că medicul primea bani atât după efectuarea actelor medicale la care era abilitat prin fişa postului, dar că pretindea şi primea astfel de foloase şi înainte de acestea. În aceste condiţii, procurorii l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Khalil Haney pentru patru infracţiuni de luare de mită şi pentru alte două infracţiuni de primire de foloase necuvenite, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj pe 4 mai.

După mai bine de şase luni de proces şi după ce l-au audiat atât pe medic, cât şi pe martorii din rechizitoriu, vineri, 14 decembrie, magistraţii Tribunalului Dolj au pronunţat soluţia în dosar. Astfel, Khalil Haney a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru fiecare din cele şase fapte pentru care a fost trimis în judecată, pedepsele fiind contopite într-una singură, de 2 ani de închisoare. Instanţa a dispus însă suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi l-a obligat pe medic la plata sumei de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel atât de inculpat, cât şi de procurori.