Senatorii şi deputaţii doljeni şi-au primit, ieri, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Dolj, certificatele de parlamntari. Acestea le-au fost înmânate de preşedintele Biroului Electoral Judeţean, judecătorul Daniel Otovescu. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, împreună cu prefectul de Dolj, Marius Deca, au luat parte la eveniment, felicitându-i pentru mandatul câştigat, dar totodată trasându-le sarcini, cu ce au de făcut în cei patru ani în care vor activa în Parlamentul României. Dintre cei 20 de parlamentari au lipsit Mircea Geoană, Antonie Solomon, Gigi Neţoiu şi Daniel Iane.
După ce preşedintele Biroului Electoral Judeţean Dolj, judecătorul Daniel Otovescu, le-a mulţumit tuturor factorilor implicaţi în organizarea alegerilor parlamentare din 9 decembrie a.c., cei 16 parlamentari, prezenţi la eveniment, şi-au ridicat certificatele, dar nu înainte, aşa cum spuneam, ca preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, şi prefectul Marius Deca să îi felicite şi să le transmită nevoile judeţului Dolj. Cele trei oficialităţi, pe lângă multe alte lucruri enumerate de care are nevoie această zonă, au avut un punct comun, pentru care au insistat fiecare, şi anume autostrada Craiova-Piteşti. „Vă felicit şi sesizez încă o dată situaţia fără precedent cu care nu cred că ne vom mai întâlni, aceea ca Doljul să aibă 20 de parlamentari. În acest moment putem să vorbim despre un mini-parlament doljean, iar asta înseamnă o forţă pentru noi. Sper ca la Bucureşti să vă daţi toţi mâna şi să luptaţi pentru judeţul Dolj şi Craiova. Sunt sigur că aveţi aceleaşi idei, legate de mai binele oamenilor din judeţul Dolj”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
„Să nu uitaţi ce am promis în campania electorală”
Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, le-a atras atenţia parlamentarilor USL că, dacă vor uita ce au promis în campania electorală, peste patru ani va veni decontul în faţa alegătorilor şi vor păţi ca alţi candidaţi la aceste alegeri: „Vă felicit şi sper să nu uitaţi ce am promis în campania electorală. Sper să faceţi ceea ce trebuie pentru Craiova. Avem nevoie de o autostradă, de un stadion nou, de un spital nou şi de o nouă lege pentru câinii maidanezi, pentru că, aşa cum este acum, nu poate fi aplicată”. Noii parlamentari au ţinut să le mulţumească alegătorilor, care s-au prezentat în număr mare le vot, pe care îi asigură că merg la Bucureşti cu gândul de aduce în Craiova, dar şi în judeţul Dolj, fondurile necesare pentru dezvoltare.
„Plecăm la drum cu gânduri de construcţie, pentru că ne alăturăm unei echipe puternice, condusă de doamna primar Lia Olguţa Vasilescu şi preşedintele Ion Prioteasa, şi împreună sperăm să aducem din nou speranţă oamenilor, aducând fondurile atât de necesare pentru dezvoltarea Craiovei, iar peste patru ani, la finalul acestui mandat, să putem spune, că am făcut ceva pentru craiovenii care ne-au învestit cu încrederea lor. Cea mai importantă misiune pentru noi este aceea de a ne respecta promisiunile în faţa celor care s-au prezentat la vot într-un număr atât de mare, să le mulţumim şi să îi asigurăm că merge la Bucureşti cu mandatul de a rezolva problemele pe care ni le-au sesizat în campania electorală”, a declarat senatorul Mihai Fifor.
„Nu avem voie să dezamăgim”
Aleşii doljeni spun că sunt conştienţi că nu au voie să greşească şi că românii aşteaptă de la ei soluţii concrete şi rapide. „Sunt conştient că românii aşteaptă mult de la noi, aşteaptă schimbarea promisă şi, aşa cum este drept, vor rezultate concrete, rapide, soluţii care le-au fost refuzate în aceşti opt ani. Desigur, va fi o muncă dublă, aceea de a reface ceea ce au distrus cei dinaintea noastră şi aceea de a clădi prin propriile forţe şi programe o nouă viziune care are menirea de a-i face pe toţi cetăţenii să se simtă puternici, fiind beneficiarii unor măsuri de protecţie socială concrete. Doljul are 20 de parlamentari şi este clar că nu avem voie să dezamăgim. Sunt sigur că lucrurile au intrat pe un făgaş normal de şapte luni, majoritatea şi-a exprimat voinţa cât de clar se poate pentru a doua oară. Acest nou mandat, al treilea, nu este un premiu, ci o datorie îmbucurătoare pe care vreau s-o onorez în numele tuturor celor care au făcut diferenţa spunând: Oprea merită să fie acolo”, a spus şi senatorul liberal Mario Ovidiu Oprea.
„Vom guverna pentru toţi românii”
Deputatul Petre Petrescu este de părere că majoritatea creată în Parlamentul României va face ca certurile şi scandalurile să înceteze, iar noul legislativ să lucreze pentru oamenii care l-au vota. „Sunt bucuros că avem o majoritate confortabilă în Parlamentul României, pentru că aşa nu vom mai avea certuri şi scandaluri şi vom merge în Senat şi la Camera Deputaţilor să lucrăm în folosul cetăţeanului român. O altă chestiune importantă în acest mandat de patru ani va fi că Parlamentul României îşi va recâştiga demnitatea, atât de terfelită de Traian Băsescu, Emil Boc şi, la un moment dat, Mihai Răzvan Ungureanu. Iar a treia chestiune este aceea că noi nu vom împărţi ţara între ai noştri şi ai lor. Sunt convins că vom guverna, cu preşedintele Victor Ponta premier, şi vom guverna pentru toţi românii. Le mulţumesc alegătorilor din Colegiul 5 Filiaşi pentru încrederea acordată şi le promit că nu îi voi dezamăgii”, a declarat deputatul Petre Petrescu.