Antonescu confirmă că a avut loc o întâlnire „informală” USL-Traian Băsescu, miercuri seară

0
366

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Antena 3, că a participat, miercuri seară, la o întâlnire informală cu şeful statului, Traian Băsescu, el precizând că subiectul de discuţie a privit modul în care se va proceda în continuare şi desemnarea lui Victor Ponta ca premier. Antonescu a dat asigurări că nu este vorba despre un pact între USL şi Traian Băsescu. „A fost o întâlnire informală miercuri seară. Nu am motive să evit răspunsul, nu a fost o întâlnire secretă, ci informală. Asta nu înseamnă pact, nu înseamnă înţelegere sau renunţarea la poziţiile publice adoptate”, a spus liderul PNL şi co-preşedinte USL. „Întâlnirea a avut loc, subiect de discuţie a fost cum se procedează mai departe în posibila criză în care ne aflăm şi că, din punctul de vedere al meu şi al colegilor din USL, e că se procedează normal, că Victor Ponta e desemnat premier”, a spus Antonescu. „Nu s-a cedat, nu s-a dat, nu s-a promis, nu s-a târguit nimic în schimbul acestui lucru. Asta s-a discutat. Sunt primul care o spun public. Nu a semnat nimeni în numele USL ceva, nu s-a angajat nimeni la vreun compromis”, a continuat acesta. Întrebat, în aceeaşi emisiune de la Antena 3, despre întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu, liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat că nu doreşte să comenteze discuţii private, rezumându-se doar la a afirma că ceea ce a făcut împreună cu Crin Antonescu a fost făcut în ideea ca România să nu intre într-o nouă criză politică şi într-o perioadă de instabilitate, ci să aibă un nou guvern până la Crăciun şi un buget aprobat în luna ianuarie, pentru a putea funcţiona ca o ţară normală. Referitor la consultările oficiale cu preşedintele de astăzi, tot pe tema viitorului premier, Crin Antonescu a declarat că el nu va merge la Palatul Cotroceni dacă Traian Băsescu a chemat toate partidele, ca la colhoz, la aceeaşi oră, arătând, ironic, că nu vor fi scaune destule, ca la Parlament. „Nu am înţeles până acum, o să încerc să mă lămuresc: deci sunt chemate toate partidele, e un colhoz, aşa, toate partidele deodată, la aceeaşi oară? Atunci o să discut la PNL dacă merge cineva, eu nu merg”, a spus Antonescu, la Antena 3. El a precizat că nu i se pare normal să fie invitate toate partidele cu reprezentare în Parlament, în condiţiile în care în Legislativ au intrat USL, ARD, PP-DD şi UDMR. „Nu văd de ce să ne ducem şi câte cinci de partid. Sunt patru partide în USL, vreo patru în ARD, e UDMR, e PP-DD … 30 de oameni? Păi iarăşi nu sunt scaune, cum o să fie la Parlament. Haideţi că e comic”, a spus preşedintele PNL. Traian Băsescu a invitat partidele parlamentare la consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru astăzi, la ora 10.00, la Cotroceni, acestea urmând să se desfăşoare în acelaşi timp cu toţi reprezentanţii partidelor politice şi ai minorităţilor naţionale, după cum a precizat, într-un comunicat, Administraţia prezidenţială.