Mai multe asociaţii de elevi, de acord cu decizia CNCD de amendare a Ministerului Educaţiei

0
261
Mai multe asociații ale elevilor sunt de acord decizia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, de a amenda cu 10.000 de lei Ministerul Educației, pentru tăierea burselor elevilor din mediul rural. Asociaţiile semnatare ale unui comunicat de presă solicită ferm Ligiei Deca, ministrul Educaţiei, “să nu conteste sancțiunea, să revoce ordinul și să achite bursele elevilor”, conform Edupedu.ro.

Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI) și Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETm) salută decizia CNCD de a se autosesiza în cazul burselor și de a amenda Ministerul Educației. Într-un comunicat de presă, asociațiile de elevi semnatare amintesc faptul că au solicitat noului ministru al educației, Ligia Deca, atât public cât și sub forma unor plângeri prealabile, să revoce ordinul și să dea înapoi bursele elevilor. “Ordinul a fost publicat peste noapte, din pix, fără a fi publicat vreun proiect pe site-ul Ministerului, fiind astfel încălcate în mod flagrant principiile transparenței decizionale prevăzute de Legea 52/2003”, mai precizează asociațiile de elevi, în comunicat.  Miercuri, 16 noiembrie, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis sancționarea Ministerului Educației cu amendă de 10.000 de lei pentru Ordinul de ministru adoptat de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, care a tăiat bursele de ajutor social ale elevilor din mediul rural și ale elevilor de clasa a V-a.