Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor Edupart susțin decontarea navetei elevilor

0
357
Consiliul Național al Elevilor și Federația Naţională a Părinților Edupart, partenere ale Ministerului Educaţiei, susțin proiectul de Ordonanță care decontează naveta elevilor cu sume mai mari decât în prezent, se precizează într-un comunicat comun, conform Edupedu.ro. Anunțul vine în contextul în care aceste organizații au avut o poziție clară pentru gratuitate și nu pentru decont, în dezbaterea publică pe tema proiectului, organizată în ultimele zile de mandat de fostul ministru Sorin Cîmpeanu.

FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

Sunt aproape 200 de mii de elevi din România care fac naveta în anul școlar 2022-2023, potrivit estimărilor făcute de Ministerul Educației. Dacă cele organizaţii amintite susţin Ministerul Educaţiei, există o altă „tabără”, formată din Asociațiile Elevilor din Constanța, Vâlcea, Ilfov, și alte câteva, plus Federația Națională a Părinților și Aparținătorilor Legali (FEPAL) – care critică deschis Ministerul Educației și nu susțin sub nicio formă proiectul de OUG, pe care-l prezintă ca o copie a OUG 50, contestată de o parte din aceste organizații la CCR. Discursul CNE și FNAP a fost până acum unul de susținere, în mandatul actualului ministru, Ligia Deca, cel puțin pe problema transportului elevilor. Organizațiile promovează porin comunicatul de miercuri chiar o disculpare a Ministerului Educației în spațiul public, pe tema transportului, spunând că „problema nu se mai află doar în curtea Ministerului Educației și nu este justificat să acuzăm doar această instituție pentru faptul că elevii nu au, realmente, cu ce să ajungă la școală”.  Fostul ministru Sorin Cîmpeanu a lăsat peste 130 de mii de elevi navetiști fără bani de transport la școală pe o schemă paralelă cu Legea. Acesta răbufnea la adresa unei eleve, în primăvara anului trecut: “Aloo, domnișoară, ai cumva pregătire juridică? Vom vedea cine are dreptate”. Eleva îi spunea că se va ajunge exact în situația din prezent. Ministerul Educației a promovat un proiect de Ordonanță de Urgență care este similar celui contestat la Curtea Constituțională, în care sumele decontate cresc, dar care nu asigură gratuitatea. Mai multe asociații ale elevilor și Federația părinților FEPAL au solicitat, marți, chiar revocarea Ligiei Deca pentru că a ales să continue demersurile de promovare a proiectului de OUG privind decontul. Potrivit legii în vigoare, elevii trebuie să beneficieze de gratuitate, însă, printr-o serie de Ordonanțe de Urgență și legi, Legea Educației a fost modificată și, în prezent, sunt decontate anumite sume pentru elevi, cel puțin la nivel teoretic. În practică, elevii se plâng că nu există aplicabilitate, iar banii nu ajung la ei în multe cazuri, iar când primesc decont, sumele sunt foarte mici raportate la prețurile biletelor și abonamentelor actuale.

 Comunicatul CNE și FNAP

„În contextul în care ieri, marţi, 15 noiembrie, Consiliul Economic și Social a avizat favorabil proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, prin care se propune introducerea unei sume forfetare oferite elevilor navetiști, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților anunță că susțin demersul inițiat de Ministerul Educației și conturat împreună cu partenerii de dialog social ai autorităților din domeniul educației, reprezentative la nivel național. Deși alocarea unor sume forfetare nu reprezintă soluția care ar rezolva problema pentru totdeauna, ea este o variantă agreată ca reprezentând o rezolvare pe termen scurt pentru obstacolele cu care se confruntă zilnic elevii navetiști. Vorbim de o creștere de 4 ori a sumelor pe care statul le oferă la acest moment tinerilor care sunt școlarizați într-o altă localitate decât cea de domiciliu și, mai mult decât atât, reprezintă un sprijin în plus pentru elevii care locuiesc în localități care nu fac parte din traseele practicate de operatorii de transport, fiind astfel nevoiți să recurgă la alte metode pentru a ajunge la școală, uneori ajungând să se pună în pericol prin călătorii cu mijloace de transport aparținând unor necunoscuți. Totodată, în ceea ce privește constituționalitatea proiectului, atragem atenția, pe de-o parte, că doar judecătorii CCR se pot pronunța asupra acestui aspect și că, pe de altă parte, aprobarea unei soluții pe termen scurt nu ar putea fi amânată ori de câte ori Curtea Constituțională amână pronunțarea asupra OUG 50/2021.

În contextul în care rata abandonului școlar și prețurile practicate de operatorii de transport cresc pe zi ce trece, atragem cu fermitate atenția Guvernului că este imperioasă reluarea activității grupului de lucru interministerial constituit la cererea Consiliului Național al Elevilor, în așa fel încât soluția finală să poată fi conturată până la începutul anului 2023. Problema nu se mai află doar în curtea Ministerului Educației și nu este justificat să acuzăm doar această instituție pentru faptul că elevii nu au, realmente, cu ce să ajungă la școală. În cazul în care autoritățile statului nu vor identifica o soluție pertinentă în următoarele câteva săptămâni, lista celor vinovați se extinde și cuprinde inclusiv reprezentanții Ministerului Finanțelor, ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cât și ai Ministerului Transporturilor. Toate aceste instituții ar trebui să lucreze împreună, alături de organizațiile reprezentative la nivel național ale elevilor și ale părinților pentru a ajunge la consens pe tema transportului elevilor.

În acest sens, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților solicită convocarea de urgență a grupului de lucru amintit anterior, la care să fie invitate toate instituțiile cu atribuții în domeniul transportului, cât și reprezentanți ai autorităților locale. Nu mai există niciun motiv justificat pentru amânarea activității acestuia”.