Selecţionerul Bogdan Burcea a stabilit lotul României pentru Campionatul European de handbal, programat în perioada 3-20 decembrie. Printre cele 21 de jucătoare sunt şi două handbaliste pe care Burcea le pregăteşte şi la SCM Craiova, interul dreapta Ana Maria Savu şi centrul Ana Maria Ţicu. Naţionala României face parte din Grupa D, în cadrul căreia va întâlni: Germania (3 decembrie), Polonia (5 decembrie) şi Norvegia (7 decembrie). Meciurile trebuiau să se dispute la Trondheim, în Norvegia, ţară care a declinat însă rolul de gazdă, cu două săptămâni înainte de startul competiţiei, din cauza pandemiei de coronavirus. Cel mai probabil, turneul final se va disputa numai în Danemarca, una dintre cele două gazde iniţiale.
Lotul României:
- Portari: Denisa Dedu (CSM București), Iulia Dumanska (Podravka) și Ana-Maria Măzăreanu (Gloria Bistrița)
- Extreme stânga: Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău), Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița) și Alexandra Dindiligan (HC Zalău)
- Interi stânga: Cristina Neagu (CSM București), Alexandra Severin (HC Zalău) și Anca Polocoșer (Minaur Baia Mare)
- Coordonatoare: Cristina Laslo (Minaur), Eliza Buceschi (Rapid), Ana-Maria Țicu (SCM Craiova), Andreea Popa (Minaur) și Andreea Rotaru (Gloria Buzău)
- Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Lorena Ostase (CSM Slatina) și Raluca Băcăoanu (Gloria Bistrița)
- Interi dreapta: Ana-Maria Savu (SCM Craiova) și Laura Popa (Rapid București)
- Extreme dreapta: Laura Moisă (CSM București) și Sonia Seraficeanu (Minaur)
- Antrenori: Bogdan Burcea, Robert Licu şi Fort Mauri Jaume.