Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : „Pintea şi Dăncilă îmi spuneau că nu se pot face spitalele regionale…”

0
522

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a susținut astăzi, într-o conferință de presă, că nu poți să refuzi să faci spitale cu bani europeni. Acest lucru ar însemna că eşti un criminal pentru că vorbim despre viață și moarte. “Rovana Plumb, care dorea să fie comisar european, dar nu este şi doamna Dăncilă, care vrea să fie preşedinte, dar nu va fi, mi-au spus că nu pot să facă spitalele regionale şi au încercat să-mi demonstreze şi mi-au promis că îmi vor trimite foarte multe documente, dar nu mi-au trimis nimic. În momentul în care faci astfel de lucruri nu există decât două variante : ori eşti incompentent, ori de rea credinţă, iar când vine vorba de un spital, înseamnă că eşti criminal. Aţi văzut ce s-a întâmplat ? Am început eu campania cu „daţi spitalele la judeţ !” şi au început să se mişte lucrurile. În ultimul moment au trimis cererile de finanţare. Pentru mine chestiunea asta e destul de dubioasă, ar trebui verificate aceste cereri de finanţare. Situaţia în care este Spitalul Nr 1 de Urgenţă din Craiova se datorează incompetenţei. Am răspunsuri şi de la doamna Pintea şi de la doamna Plumb, îmi spuneau că nu se pot face aceste spitale regionale. Culmea ridicolului a fost că aceste răspunsuri au fost folosite de doamna Corina Creţu, care le-a fluturat pe la televiziuni şi spunea că fostele sale colege de partid mă mint. Ok, asta în condiţiile în care nici doamna Corina Creţu, în calitate de comisar european nu a făcut nimic pentru aceste spitale regionale. A început să dea declaraţii când nu s-a mai regăsit pe liste…”, a completat deputatul european.