Iarnă lungă pentru proiectarea de la Boli Infecţioase!

0
407

În sfârşit, reabilitarea termică a Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” a luat-o din loc. Primăria Craiova a optat pentru licitaţii separate,  pe parte de proiectare şi de execuţie, pornind cu serviciile de proiectare. Punând însă, cap la cap, toate termenele ce trebuie parcurse, lucrările efective nu vor avea putea să înceapă mai devreme de această vară.

Mai exact, licitaţia pentru serviciile de proiectare pentru lucrările de reabilitare termică a Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” a fost lansată de Primăria Craiova pe data de 13 noiembrie. În documenţia postată pe SEAP, se precizează că termenul de depunere a ofertelor de către firmele interesate este data de 18 decembrie 2017. După ce se închide licitaţia, comisia trece la analiza tuturor ofertele depuse. Adjudecarea, cu comunicarea ofertei câştigătoare, a fost fixată de municipalitate pentru data de 12 ianuarie 2018. Urmează apoi o perioadă de cinci zile, în care ofertanţii nemulţumiţi pot depune contestaţii la rezultatul licitaţiei, confom legii, către Consiliul Naţional de Contestare a Licitaţiilor. Dacă intră pe această turnantă, licitaţia se mai tărăgănează.

Două luni pentru realizarea proiectului tehnic

Întrucât se porneşte de la premiza că licitaţia este bine documentată, nu ar trebui, prin urmare, să existe contestaţii. În acest caz, municipalitatea va putea trece la pasul următor, să încheie contractul pentru serviciile de proiectare cu firma câştigătoare. Proiectantului i s-a pus în vedere, prin studiu de fezabilitate de acum, că trebuie să termine proiectarea în 60 de zile calendaristice, termen care curge din momentul semnării contractului cu municipalitatea. Punând cap la cap toate aceste termene, ar trebui ca primăria să deţină proiectul tehnic din partea proiectantului, în martie 2018. După aceasta, să demareze licitaţia pentru lucrările de execuţie. Cum şi această licitaţie are termenele ei, lucrările efective ar urma să înceapă la sfârşit de primăvară, început de vară.

Serviciile de proiectare – 444.000 de lei, din bugetul local

Serviciile de proiectare, licitate acum, sunt achitate în totalitate de municipalitate de la bugetul local, fiind estimate la suma de 444.000 de lei. În documentaţie se precizează că, pe lângă proiectul tehnic, proiectantul mai trebuie să întocmească o expertiză tehnică a imobilului, dar şi un audit energetic. În ceea ce priveşte lucrările de reabilitare termică, acestea urmează să se facă din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3. În 2015, consilierii municipali au votat valoarea totală estimată a Contractului de Performanţă Energetică (CPE), în cuantum de 11.483.000 lei, fără TVA, pentru două loturi de lucrări, în speţă pentru spitale şi şcoli. Dacă la categoria şcolilor au fost incluse 7 unităţi şcolare din Craiova, la spitale – doar reabilitarea Spitalului de Boli Infecţioase. Autorităţile au apreciat reabilitarea spitalului la suma de  4.760.000 lei (fără TVA), dintre care 1.560.000 lei (fără TVA) trebuie daţi de la bugetul local.

Spitalul a fost prins cu toate cele 10 clădiri

Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” a fost prins cu toate cele 10 clădiri în care funcţionează – Pavilionul administrativ, Contagioşi II, Pavilion Central, Arhivă, Bloc gospodăresc, Atelier mecanic, Farmacie, Pavilion TBC, TBC I şi TBC II. În respectiva hotărâre de consiliu se precizează că fiecare clădire va beneficia de anveloparea pereţilor exteriori şi înlocuirea tâmplăriei cu geamuri termopan, precum şi izolaţia planşeelor de la acoperiş şi subsol. Vor fi montate şi cinci centrale termice pe gaze (una în clădirea farmaciei şi câte două la pavilioanele TBC şi TBC 2) şi se vor schimba instalaţiile termice cu radiatoare din fontă – cele mai multe, 142, vor fi montate în pavilionul central. Proiectul prevede şi instalarea de senzori de temperatură în anumite încăperi, precum şi modernizare sistemului de iluminat de la mai toate pavilioanele – central, contagioşi, TBC, TBC 1 şi TBC 2, cu tuburi fluorescente. Când toate aceste modernizări vor fi realizate, specialiştii spun că va rezulta o economie de 15% la energia termică.