Decizia CCR în cazul Belina, amânată

0
393

Decizia Curţii Constituţionale a României în privinţa solicitării preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, de a se constata conflictul juridic de natură constituţională între Guvern şi DNA, în cazul Belina, va fi anunţată pe 23 noiembrie. Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a declarat, joi, că decizia în cazul Belina a fost amânată pentru 23 noiembrie pentru a se face o analiză mai aprofundată a datelor din dosar.

„Am amânat cauza pe 23 noiembrie pentru aprofundare. Nu se va repune pe rol, s-au amânat deliberările. N-am cerut niciun fel de explicaţii, nici informaţii suplimentare, pur şi simplu pentru o analiză mai aprofundată a datelor care sunt deja în dosar, inclusiv cu privire la punctele de vedere susţinute azi în şedinţă”, a spus Dorneanu.

          Întrebat dacă practica judiciară existentă deja în materie poate constitui un factor important în decizia Curţii, preşedintele CCR a răspuns: „Noi ne luăm după Constituţie, după practica noastră. Nu eliminăm niciodată hotărârile pe care le dau instanţele judecătoreşti, dacă ele sunt necesare cauzei şi ne pot influenţa”. Chestionat dacă decizia CCR în cazul OUG 13 poate fi considerată un precedent pentru cauza Belina, Dorneanu a precizat: „Nu poate fi considerată niciun precedent dacă ea nu are o relevanţă exactă. De la caz la caz, noi apreciem în ce măsură şi cât o decizie de-a noastră anterioară se potriveşte cu cauza pe care noi o analizăm acum”.

           Dorneanu a mai precizat, răspunzând unei întrebări, că pe 23 noiembrie decizia se va lua în cvorum de 7 judecători, în condiţiile în care 2 judecători au lipsit ieri. „Bineînţeles. Cei doi (Maya Teodoroiu şi Ştefan Minea, n.r.) care au lipsit azi nu vor participa la dezbateri data viitoare”, a spus Dorneanu.

Călin Popescu-Tăriceanu

Curtea Constituţională a României a dezbătut joi sesizarea lui Călin Popescu-Tăriceanu referitoare la ancheta DNA legată de modul cum au fost adoptate în Guvern hotărârile referitoare la insula Belina. Tăriceanu a cerut CCR să constate un conflict juridic de natură constituţională între Parchet şi Guvern. Ministrul Justiţiei a fost prezent la dezbateri.

         Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a susţinut, joi, în faţa judecătorilor CCR, că aprecierea legalităţii unei hotărâri de guvern este de competenţa instanţei de contencios-administrativ, iar oportunitatea este de competenţa decidentului, nu a procurorilor DNA. ”Jurisprudenţa CCR este bogată, făcând partajarea competenţelor celor două autorităţi. (Că – n.r.) actele puterii executive sunt cenzurate pe calea contenciosului administrativ, s-a statuat prin decizia 594/2008. Sancţiunea aplicată pentru nerespectarea dispoziţiilor legaşle, în procedura de elaborare, de adoptare a unei hotărâri de guvern este una de drept extrapenal, respectiv constatarea nelegalităţii hotărârii de guvern de către instanţele de contencios administrativ cu consecinţa lipsirii acestor acte de efecte juridice”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în timpul dezbaterii sesizării lui Călin Popescu Tăriceanu cu privire la cazul Belina.

        El a ţinut să mai precizeze că procurorul urmăreşte acte, fapte considerate de legiuitor ca fiind infracţiuni. ”După ştiinţa mea, din cele aproape 1000 de infracţiuni câte găsim, din păcate prea multe după părerea mea, în partea specială a Codului şi în legile speciale, nu avem nicio infracţiunea care să constea în fapta guvernului de a adopta o hotărâre de guvern, nu act normativ, cu încălcarea normelor de tehnică legislativă. Prin urmare, dacă nu avem o astfel de infracţiune, practic DNA, procurorul, în general, nu are competenţa, abilitatea legală constituţională să ancheteze”, a adăugat Toader.