Polițiști din cadrul Serviciului Rutier-B.D.N.E împreună cu reprezentanţi R.A.R au organizat, ieri, o acţiune pentru verificarea în trafic a stării tehnice a autovehiculelor destinate transportului rutier public de persoane cu o capacitate de până la 8+1 locuri şi a autovehiculelor de transport marfă, cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova au acționat pe linia prevenirii și combaterii evenimentelor rutiere în care sunt implicați conducătorii de vehicule cu tracțiune animală, acționându-se și pe linia prevenirii accidentelor rutiere generate de neacordarea de prioritate de către conducătorii auto pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii, prin loc prevăzut cu indicator sau marcaj. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 123 sancțiuni contravenționale de peste 16 900 lei, dintre care 10 pentru defecțiuni tehnice, 29 amenzi au fost aplicate căruțașilor, 20 șoferilor care nu au acordat prioritate pietonilor, iar alte 24 de amenzi au fost aplicate pietonilor care s-au angajat în traversarea străzii prin loc nepermis. Polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce 20 de permise de conducere, iar 5 certificate de înmatriculare au fost retrase.
Acasă Ultima oră Dolj: Transportatorii de persoane și mărfuri, dar și căruțașii în atenția polițiștilor...