Craiova: Ciocnire între BMW-uri la Kaufland

0
396

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, vineri seară, în jurul orei 21.30, în municipiul Craiova, pe bulevardul Tineretului, s-a produs un accident rutier în urma căruia trei persoane au ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din primele cercetari ale poliţiştilor Biroului Rutier s-a stabilit că, Cosmin Ilie, de 27 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism BMW pe bulevardul Tineretului, la efectuarea virajului la stânga pentru a pătrunde în incinta hipermarket-ului Kaufland nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, tot BMW, condus din sens opus de Andrei Drăguț, de 20 de ani, din Craiova intrând în coliziune cu acesta. După impact unuul dintre autoturisme a fost proiectat în alte 4 mașini parcate și s-a oprit într-un stâlp. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, pentru Cosmin Ilie rezultatul fiind negativ, în timp ce pentru Andrei Drăguț a rezultat o valoare de 0,39 g/l alcool pur în aerul expirat care a fost condusla SpitalulClinic Județean de Urgență Craiova, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge.

„Poliţiştii au întocmit în cauză un dosar penal pe numele lui tânărului de 27 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, precum și pe numele șoferului de 20 de ani, pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoana având o concentrație alcoolică în sânge care depășește limita legală”, a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.