Jurnalistul Iosif Buble a publicat pe site-ul www.pesurse.ro discuţii din cadrul Biroului Permanent Naţional al PSD, unde s-a discutat propunerea Comisiei de Integritate Morală şi Arbitraj de excludere din partid a senatorului de Dolj Mircea Geoană. Prin poziţia luată în BPN, preşedintele PSD Dolj, Ion Prioteasa, a demonstrat încă o dată că este un om de echilibru, consecvent, un om de partid, care respectă mandatul primit de la primarii doljeni.
La data de 10 noiembrie a.c., după întâlnirea cu primarii PSD din Dolj, în care s-a discutat cazul Mircea Geoană, preşedintele Ion Pioteasa declara: “Primarii, au luat cuvântul, peste 15 la număr, şi toţi au transmis un mesaj de unitate al PSD Dolj şi de unitate a partidului. (…) O spun cu toată convingerea că trebuie să fim raţionali în aceste momente deosebite. Cei care ne sunt adversari sunt în afara partidului. Plecăm la Bucureşti în forurile partidului, fie ele Birou Permanent Naţional sau Comitetul Executiv, unde se vor lua aceste decizii, ducând ideile care s-au desprins în timpul întâlnirii cu primarii. Noi suntem cei care am fost aleşi de primari şi nu putem să emitem alte opinii decât cele care au fost expuse aici”. În aceeaşi conferinţă de presă, Ion Prioteasa spunea că nu crede că se va ajunge la excluderea lui Mircea Geoană din partid, dar că într-o asemenea situaţie la centru va prezenta poziţia PSD Dolj: „Noi credem că nu se va ajunge la situaţia în care Mircea Geoană să fie exclus de la şefia Senatului şi din partid. Organizaţia de Dolj acţionează unitar şi este de dorit să strângem rândurile în aceste momente şi nu să ne debarasăm unul de altul. Dacă se va ajunge la situaţia în care Mircea Geoană va fi exclus, o să ne întâlnim din nou cu primarii şi vom lua atunci o decizie”.
„Doljul nu poate să voteze excluderea”
Ion Prioteasa a rămas consecvent, şi în Biroul Permanent Naţional al PSD, conform informaţiilor apărute pe site-ul www.pesurse.ro a făcut un apel la responsabilitate şi la prudenţă. Acesta le-a spus colegilor că în calitatea sa de şef al CJ Dolj ştie că la nivelul primarilor e o mare nervozitate: „Să fie clar pentru toţi – Doljul nu poate să voteze excluderea nici la Comitetul Executiv şi niciunde altundeva. Trebuie să vă gândiţi la primari, la pierderi şi la tot ce se întâmplă, pentru că sunt probleme. Noi vorbim aici sus în condiţiile în care la baza partidului e cu totul şi cu totul altfel”. Ion Prioteasa nu a dorit să dezvălui nimic din discuţiile din BPN şi nu a comentat nici declaraţia apărută pe site-ul lui Iosif Buble, însă nici nu a negat faptul că a avut această luare de poziţie. Nu trebuie uitat faptul că acelaşi Ion Prioteasa a fost singurul preşedinte de organizaţie judeţeană care a rămas alături de Mircea Geoană la alegerile pentru şefia PSD din martie 2010. Atunci, Ion Prioteasa declara că este un om consecvent şi că atunci când pleacă la luptă alături de un om nu îl părăseşte la mijlocul drumului: „Mircea Geoană este membru al PSD Dolj şi am spus că îl vom susţine la şefia partidului. Eu sunt un om consecvent şi când plec la luptă alături de un om nu îl părăsesc la mijlocul drumului”.
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, s-a întrebat în şedinţa BPN cum s-a ajuns la problema excluderii lui Mircea Geoană. „Eu nu ştiu cum s-a ajuns la excludere. Îmi aduc aminte că data trecută am votat numai problema referitoare la schimbarea din funcţie, în condiţiile în care am întrebat dacă se cunosc şi se ştiu procedurile, dacă le-aţi cântărit şi am primit asigurări că totul se poate face. Acum suntem în situaţia asta imposibilă”. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, şi-a început speach-ul spunând că “Sper că nu mă bănuiţi de relaţii calde cu Mircea. Nu e cazul, dar vă spun că s-a gestionat prost” şi a enumerat câteva probleme care s-au ridicat cu această ocazie şi care nu fac bine la imaginea partidului. Tot Iosif Buble dezvăluie faptul că Ion Iliescu a scos pe masă deciziile Curţii Constituţionale referitoare la revocarea preşedintelui unei Camere a Parlamentului, dar şi o analiză din care reieşea că va fi nevoie de un vot în plenul Senatului pentru a-l îndepărta pe Mircea Geoană.
Domnu PRIOTEASA ramane unul din cei mai echilibrati(si buni)politicieni pe care i-am intalnit! Pacat de conflictul din partid care l-a prins la mijloc.
Comments are closed.