Zona euro se confruntă cu o adevărată criză sistemică, a declarat ieri, la Strasbourg, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, care a atras atenţia că abordarea interguvernamentală a „ţinut pe loc” procesul de luare a deciziilor pentru ieşirea din criză. „Ne confruntăm, în prezent, cu o adevărată criză sistemică, ce necesită un angajament mai puternic din partea tuturor şi ce ar putea necesita măsuri suplimentare extrem de importante”, a afirmat Barrso, în cadrul unei dezbateri în plenul PE privind guvernanţa economică a zonei euro şi a UE. Acesta a subliniat nevoia unei integrări economice mai puternice în rândul celor 17 state membre din zona euro, fără a afecta, însă, interesele celorlalte 10 state membre ale UE: „Nu ar trebui să existe nici o diviziune între cele 17 state membre ale zonei euro, pe de o parte, şi celelalte 10 state membre ale UE, de cealaltă parte. Aproape toate dintre acestea din urmă au vocaţia de a adera la zona euro”.
Totodată, Barroso a anunţat că executivul european va prezenta, săptămâna viitoare, două iniţiative, pentru a întări supravegherea bugetelor statelor din zona euro şi a ţintelor lor economice. „Prima reglementare priveşte întărirea supravegherii pentru statele zonei euro care experimentează perturbări financiare severe sau care cer asistenţă financiară. (…) A doua reglementare priveşte întărirea supravegherii pentru statele membre ale zonei euro aflate sub procedura de deficit excesiv (…) (Iniţiativa) va stabili condiţii pentru monitorizarea politicilor bugetare naţionale şi ar trebui să permită Comisiei şi Consiliului să examineze bugetele naţionale „ex-ante” şi să adopte o opinie asupra lor înainte de adoptarea de către parlamentele naţionale. În plus, Comisia va monitoriza execuţia bugetară şi, dacă va fi necesar, va sugera amendamente în cursul anului. (…) Decizia finală privind bugetele naţionale va rămâne acolo unde îi este locul: în parlamentele naţionale. Dar acestea trebuie să fie mai conştiente de regulile europene pe care guvernele lor şi ele însele s-au angajat să le respecte”, a explicat preşedintele CE.