Cel puţin 39 de morţi şi 63 de răniţi, în urma incendiilor de vegetaţie din Portugalia şi nordul Spaniei

0
322

Cel puţin 39 persoane au murit, iar cel puţin 63 au fost rănite, în urma incendiilor de vegetaţie care au afectat în ultimele zile nordul Spaniei şi Portugalia. Potrivit autorităţilor, 36 de persoane au murit în centrul şi nordul Portugaliei, iar alte şapte persoane au fost date dispărute. Alte trei persoane au murit în nord-vestul Spaniei, în provincia Galicia, în urma incendiilor de vegetaţie. Pompierii din cele două ţări se luptă cu peste 100 de focare de incendiu, Peninsula Iberica confruntându-se cu o toamnă neobişnuit de călduroasă. Uraganul Ophelia, deşi şi-a pierdut din intensitate, a contribuit şi el la extinderea incendiilor, au avertizat meteorologii. Guvernul de la Lisabona a decretat stare de urgenţă pe aproape jumătate din teritoriul ţării, cerând şi ajutor internaţional. „Sunt locuri în care salvatorii nu au ajuns, iar acest bilanţ este provizoriu”, a declarat Patricia Gaspar, purtătoare de cuvânt a Protecţiei Civile portugheze, adăugând că peste 63 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Constanca Urbano de Sousa, ministrul de Interne al Portugaliei, a afirmat că aceste incendii sunt efectul direct al schimbărilor climatice. „Ne confruntăm cu noi condiţii meteo. Într-o eră a schimbărilor climatice, astfel de dezastre au devenit o realitate în întreaga lume”, a declarat de Sousa. Temperaturi de până la 36 de grade Celsius au fost înregistrate în această perioadă, un record pentru mijlocul lunii octombrie. În Spania, autorităţile cred că marea majoritate a incendiilor active în Galicia au fost declanşate în mod deliberat. Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Spania că sunt peste o sută de incendii active de vegetaţie, 16 fiind în apropierea unor aşezări umane ce afectează zone din Regiunea Galicia, aflată în Nord-Vestul ţării. Valul de incendii s-a soldat, până la acest moment, cu însemnate pagube materiale. Cetăţenilor români li se recomandă să evite deplasările în zonele afectate şi să respecte strict instrucţiunile autorităţilor spaniole, informează MAE.