Biblioteca Orășenească Segarcea, în casă nouă

0
568

După 23 de ani în care și-a desfășurat activitatea într-un imobil modest – ceea ce nu a împiedicat-o să fie una dintre cele mai active din județ –, Biblioteca Orășenească „Mircea Rădina” din Segarcea s-a mutat în casă nouă. Una modernă și mult mai spațioasă, în care și-au găsi loc atât o sală de împrumut cu aproape 40.000 de volume, din toate domeniile, cât și Centrul de Internet pentru Public, deschis în urmă cu patru ani, grație programului „Biblionet”. Situat pe strada „Republicii” nr. 76, sediul adăpostește, din toamna anului 2012, și Casa de Cultură Segarcea. A fost construit special pentru cele două instituții de cultură, investiția ridicându-se la aproximativ 400 mii lei, bani de la bugetul local. Panglica inaugurală a fost tăiată ieri, în prezența prefectului județului Dolj – Nicolae Sorin Răducan, a președintelui Consiliului Județean Dolj – Ion Prioteasa, a lui Scott Andersen – director adjunct al programului „Biblionet” în România, ca și a altor numeroși invitați.

Înființată cu peste nouă decenii în urmă și purtând numele scriitorului Mircea Rădina (1926-1979), Biblioteca Orășenească din Segarcea rămâne, în Dolj, printre puținele instituții de profil care – bucurându-se și de sprijinul autorităților locale – își respectă menirea. Cu siguranță, consecință firească și a felului în care cei doi bibliotecari de-aici – Alexandra Barbu și Mirela Miruț – au înțeles să își respecte profesia. Dragostea pentru carte și efortul de a deservi comunitatea deși condițiile de lucru n-au fost întotdeauna dintre cele mai bune le-au fost răsplătite acum, prin atribuirea unui nou local instituției.

Încăperi moderne și spațioase pentru fondul de carte și Centrul „Biblionet”

O încăpere spațioasă, cu mobilier nou-nouț, adăpostește acum fondul de carte de aproape 40.00 de unități, dintre care 37.802 cărți și periodice, 206 documente audiovizuale (CD-uri, DVD-uri, casete video) și altele. Toate organizate pe domenii, de la economie, politică, drept, folclor, medicină, tehnică, arte, lingvistică la literatură română și universală, critică literară, geografie, istoria României și istorie universală, plus fondul de carte în limbile franceză și spaniolă. Într-o altă sală – Centrul de Internet pentru Public, dotat prin programul „Biblionet – lumea în biblioteca mea”, finanțat de Fundația „Bill și Melinda Gates”, cu mai multe computere, un scanner, o imprimantă și un videoproiector. Tot aici se regăsesc mediateca, fondul de carte veche, cărți cu autograf, edițiile de lux și fondul de referință.

Primarul Nicolae Popa a înmânat bibliotecarelor Cheia de Aur

Tăierea panglicii inaugurale a noului sediu a fost urmată, ieri, de o slujbă de sfințire, oficiată de preoți de la cele două biserici din localitate, cu hramurile „Sf. Gheorghe” și „Adormirea Maicii Domnului”. După vizitarea bibliotecii, segărcenii și invitații lor – autorități publice județene și locale, scriitori, istorici, editori, reprezentanți ai Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, Inspectoratului Școlar Județean Dolj și Fundației IREX, care a implementat în România programul „Biblionet” – au fost poftiți în sala de festivități, pentru rostirea alocuțiunilor, dar și pentru a participa la un spectacol muzical-artistic. În acest cadru, primarul orașului Segarcea, Nicolae Popa, a înmânat Cheia de Aur a Bibliotecii „Mircea Rădina” celor două bibliotecare, felicitându-le pentru activitatea lor. Cu același prilej, edilul i-a invitat pe segărceni, în special pe tineri, să „fie prieteni cu biblioteca” și să citească.

„A ridica o bibliotecă în zilele noastre este o adevărată performanță”

Și prefectului județului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, a făcut referire la rolul pe care îl are lectura în formarea tinerilor și, totodată, a apreciat investiţia făcută de autorităţi, una importantă pentru comunitate. De asemenea, Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj, a salutat reușita eforturilor administrației locale. „Vă felicit pentru faptul că ați reușit să asigurați acestei instituții un edificiu cum puține biblioteci din țară au”, a spus acesta.

Prezent la eveniment, Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, a subliniat că „efortul de a ridica o bibliotecă în zilele noastre, inaugurarea unui sediu atât de prietenos și de modern pentru toți cei interesați de carte și cultură este o adevărată performanță”. „Investițiile realizate în domenii vitale precum educație și cultură sunt un strălucit exemplu de bune practici, de politici responsabile față de cetățean, unele care pe termen mediu și lung nu vor întârzia să-și arate roadele”, a adăugat acesta. La eveniment au mai participat Daniela Tarniță – președintele Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Județean Dolj, și Petre Gigea, fost ministru de Finanțe și ambasador al României la Paris.

Efortul și implicarea, răsplătite cu plachete și diplome

Din partea șefului administrației județene, primarul Nicolae Popa a primit o plachetă „în semn de profundă apreciere pentru implicarea remarcabilă în susținerea domeniului cultural”, iar din partea Bibliotecii Județene și a Bibliotecii Orășenești, câte o Diplomă de Excelență. Și Scott Andersen, director adjunct al programului „Biblionet” în România, a fost răsplătit cu o diplomă din partea Primăriei Segarcea și cu alta din partea Bibliotecii Județene, «pentru merite deosebite în promovarea și dotarea celor 76 de biblioteci publice în 5 ani de „Biblionet” în județul Dolj». De asemenea, Biblioteca Orășenească Segarcea a acordat diplome managerului Lucian Dindirică și Nicoletei Trașcă, bibliotecar metodist la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” și coordonator al programului „Biblionet” în județul Dolj.