„Muzica ne uneşte!” – proiect adresat tinerilor din liceele tehnologice

0
310

La sediul Casei de Cultură „Traian Demetrescu” are loc astăzi, ora 12.00, lansarea proiectului  „Muzica ne uneşte!”, implementat în perioada septembrie-noiembrie 2012. Focalizat pe educaţie culturală, acesta îşi propune să contribuie la creşterea gradului de îmbunătăţire a modalităţilor constructive de petrecere a timpului liber prin promovarea diversităţii valorii muzicii instrumentale (folclor, evergreen, clasic, jazz) la nivelul tinerilor din liceele tehnologice.

Proiectul „Muzica ne uneşte!” este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, aria „Educaţie Culturală”, implementat de Asociaţia Culturală ARTEC din Craiova şi derulat în parteneriat cu Filarmonica „Oltenia”, Colegiile Naţionale Economice din Râmnicu Vâlcea, „Andrei Bârseanu” din Braşov şi „Maria Teiuleanu” din Piteşti. Partenerii locali ai ARTEC sunt Casa de Cultură „Traian Demetrescu” şi Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu” din Craiova.

Grupurile-ţintă ale proiectului sunt aproximativ 3.200 de elevi din amintitele şcoli tehnologice, dar şi salariaţi, cu preponderenţă instrumentişti, din cele patru filarmonici din localităţile unde se desfăşoară proiectul, susţinători şi/sau promotori ai muzicii instrumentale, organizaţiile implicate. Între activităţile propuse se numără seminarul cu tema „Educaţia timpului liber prin muzică” şi un concert live de muzică instrumentală (clasic, jazz, folclor, evergreen) susţinut de Cvartetul „Gaudeamus” din Braşov şi invitaţii săi, ambele cu participarea tinerilor din cele patru licee tehnologice din ţară (Craiova, Râmnicu Vâlcea, Braşov, Piteşti).

Între obiectivele proiectului se numără identificarea celor mai bune alternative actuale de petrecere a timpului liber, creşterea interesului pentru valorile culturale prin participarea activă la actul cultural, promovarea valorilor reprezentative ale muzicii instrumentale, îmbunătăţirea cunoştinţelor referitoare la diferitele genuri muzicale instrumentale, creşterea posibilităţilor de emitere a judecăţii estetice asupra diversităţii fenomenului muzical ş.a.