Jean Claude Juncker, astăzi şi mâine, la Bucureşti!

1
619

Cel de-al treilea summit al Iniţiativei celor 3 mări, găzduit de Bucureşti, astăzi şi mâine, are ca invitaţi 9 şefi de stat şi 2 preşedinţi de parlamente naţionale, desfăşurându-se sub înaltul patronaj al preşedintelui Klaus Iohannis. Paleta discuţiilor este largă, centrată fiind pe realizarea unor progrese privind creşterea inter-conectivităţii în regiune, în domeniile energiei, transporturilor şi cel digital, mai clar dezvoltarea economică a statelor din regiunea Europei Centrale şi de Est, stimularea competivităţii economiilor statelor participante. Vizată este, în egală măsură, creşterea convergenţei reale, între statele membre UE şi implicit întărirea coeziunii între acestea, pentru a permite continuarea politicilor de integrare europeană, ca bază a relansării proiectului european. În marja summitului de la Romexpo va avea loc şi prima ediţie a Forumului de afaceri al Iniţiativei celor 3 mări, co-organizat de Administraţia Prezidenţială şi Camera de Comerţ şi Industrie a României în cooperare cu Consiliul Atlantic al SUA şi Şcoala naţională de studii politice şi administrative. Iniţiativa celor 3 mări este o platformă politică flexibilă, reunind 12 state membre ale UE, situate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră – adică Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Anterioarele două summituri ale Iniţiativei s-au ţinut la Dubrovnik în 2016 şi Varşovia în 2017. Evenimentul în sine este unul de referinţă pentru agenda Guvernului şi Administraţiei Prezidenţiale de la Bucureşti. Şi fostul consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională, Iulian Fota, a declarat că prezenţa lui Jean Claude Juncker prilejuieşte dialogul atât de necesar pe chestiunile legate exclusiv de summit, dar şi pe chestiuni de interes direct al României, pentru o relaţie cât mai bună, coerentă, de încredere reciprocă, fertilă, cu Bruxelles-ul. Este o şansă imensă a Bucureştiului de a se afirma din punct de vedere diplomatic. Aşa cum a mai făcut-o în atâtea şi atâtea rânduri. Implicarea Guvernului şi a Adminsitraţiei Prezidenţiale în organizarea evenimentului poate sugera un potenţial creativ imens, din păcate insuficient valorificat din varii motive. Bucureştiul are posibilitatea de a transmite un semnal pozitiv de încredere deplină privind preluarea mandatului semestrial, la preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, anunţând capacitatea de a aborda pe o singură voce toate temele majore europene de securitate şi politică externă. Alăturând ţări membre UE şi reprezentanţi ai SUA, conectând totodată, cu tact, Turcia la acest eveniment, Bucureştiul probează, încă o dată, certe calităţi de negociere dacă nu şi rafinament diplomatic. Prezenţa lui Jean Claude Juncker la Bucureşti este un fapt salutar, mai ales că summitul se desfăşoară în parametrii exclusivi pro-UE. Într-un context european destul de neclar.  Cel de-al treilea summit al Iniţiativei celor trei mări poate transmite un mesaj tonic şi, de ce nu, aşteptat, la Bruxelles. Vor fi prezente personalităţi europene de anvergură, şi, neîndoielnic, Bucureştiul are o şansă imensă de a fi privit altfel.

1 COMENTARIU

Comments are closed.