Sună din nou clopoţelul

Începe, astăzi, un nou an şcolar, sub semnul statornic al emoţiilor fireşti, pentru cei care păşesc pentru prima dată pragul unităţilor de învăţământ, al zâmbetului cald şi comprehensiv, îndelung exersat, al dascălilor cu vocaţie, al febrilităţii, poate, celor din anul terminal al liceului, care se gândesc deja la BAC-ul din vara viitoare, după cele deja ştiute. Începe un nou an şcolar, la o dată calendaristică neobişnuită şi într-o confuzie metodologică deloc debranşată celei din anii precedenţi, deşi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, anunţă, între altele, că nu va renunţa la clasa pregătitoare de anul viitor şi astăzi, la Senat, este programată adoptarea bacalaureatului profesional. Diferenţa între bacalaureatul normal şi cel profesional va fi conferită de nivelul de competenţă. Tot Ecaterina Andronescu îşi mai doreşte, sau mai exact crede, în posibilitatea creării unui program after school, mai mult un deziderat. Începe un nou an şcolar şi de când ne ştim grijile familiilor împovărate precumpănesc şi nu rezonează cu cele ale familiilor mai instărite, care încă se descurcă, într-o societate atât de confuză şi de descumpănită. Se dezbate, cu tot felul de argumente, „ideea schimbării procesului educaţional”, dar cum ar trebui să arate acesta, chiar inspirându-ne sau preluând integral alte modele europene, nu se ştie. Avem o nouă lege a educaţiei şi un pact în acest domeniu, dar nimeni nu acordă mare credit înţelegerilor politice convenite. Modelul autohton al şcolii româneşti tradiţionale, la care încă se fac referiri, uneori nostalgice, n-ar trebui abandonat, fiindcă o şcoală bună nu-i o pepinieră de genii, ci produce o medie umană cultivată, o masă intelectuală decentă, aptă pentru orice profesie. O şcoală normală, cu dascăli dedicaţi profesiei, cu curriculă bine dozată şi bacalaureat riguros, garantează nu strălucirea câtorva vârfuri, ci minima civilizaţie mentală a celor mai mulţi dintre absolvenţii săi. Când auzi politicienii din părţile locului, care ne reprezintă în Parlament sau în administraţia publică locală, te umpli fatalmente de acreală şi de amărăciune. Şi nu ştim alţii cum sunt, dar în faţa unor asemenea simptome te gândeşti de îndată la şcoala prost făcută, făcută fără rost, făcută degeaba. Sună din nou clopoţelul, primul al unui nou an şcolar, şi în Dolj, unde pregătirile premergătoare nu sunt peste tot încheiate, unde înşişi dascălii nu sunt animaţi de dorinţa autodepăşirii, ieşirii din blazare, încât doar seninătatea şi candoarea celor care păşesc pentru prima dată pragul şcolii ar putea fi molipsitoare. Un noian de probleme, aidoma unui nod gordian, rămâne de desluşit. Şcoala din mediul rural devine tot mai mult o cenuşăreasă, în timp ce şcoala din mediul urban nu reuşeşte atingerea standardelor jinduite. Rezultatele de la BAC-ul din acest an, aidoma unei hârtii de turnesol, spun totul. Adică spun unde ne aflăm, şi, din păcate, băltim.