Premiere de gală a elevilor “maximi”, la Consiliul Judeţean Dolj

0
620

În ziua de 17 august , Consiliul Judeţean Dolj i-a premiat pe elevii care au obţinut note maxime la Evaluarea naţională, în ceea ce-i priveşte pe absolvenţii ciclului gimnazial, respectiv Bacalaureat , din învăţământul liceal . Premiile s-au adresat celor merituoşi, mai mulţi dintre ei fiind în vacanţă, dar diplomele au fost ridicate, din partea celor absenţi, de părinţi sau prieteni. Premianţii au fost 15, cinci dintre aceştia fiind absolvenţi de ciclu gimnazial. 

Consiliul Judeţean Dolj a organizat, pe 17 august, festivitatea de premiere a elevilor care au obţinut nota maximă la Evaluarea naţională şi Bacalaureat, în sesiunea de vară 2022. “Premiem copiii merituoşi, cei care, alături de cadrele didactice, profesori, părinţi, au obţinut rezultate extraordinare. Suntem într-un parteneriat perpetuu, cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. Numai împreună putem reuşi, iar rezultatele obţinute o dovedesc”, a precizat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj. La rândul său, prof. dr. Daniel Alexandru Ion,   inspector şcolar general al învăţământului preuniversitar doljan a menţionat: “Mă bucur nespus pentru premierea acestor copii. Este un efort conjugat între administraţiile publice locale şi judeţene  şi ISJ Dolj, pentru obţinerea acestor rezultate. Nu trebuie să-i uităm pe părinţii elevilor şi pe cei care i-au îndrumat – cadrele didactice.  Obiectivul învăţământului doljan este unul care să obţină rezultate notabile şi să se constituie într-un exemplu de urmat. ”

Listă lungă,  una care îşi merită aprecierile

În ziua premierii, au fost prezenţi puţini din cei care au obţinut note maxime, fiind vorba şi de vacanţă, dar cei absenţi au fost reprezentaţi de părinţi, bunici,  prieteni. Cu toţii merită respectul şi, de aceea, premianţii vor fi nominalizaţi. Lista este lungă, însă merită respectul. Astfel, la Evaluarea naţională, sunt cinci premianţi: Alexia Dinu Maria, Francesca Antonia Dumitraşcu, ambele de la Şcoala Gimnazială “Mircea Eliade” din Craiova; Alexia Maria Holdiş şi Denisa Gabriela Popescu, amândouă de la Şcoala Gimnazială “Nicolae Romanescu” din Craiova; Laura Gabriela Amza – Şcoala Gimnazială “Traian” din Craiova. La Bacalaureat, tabelul este următorul: de la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” sunt patru premianţi: Rareş Mircea Firţa, Andra Maria Elena Mirescu, Andreea Eliza Mocanu , Mara Teodora Trancă. Pe locul doi se află Colegiul Naţional “Elena Cuza”, cu trei premii: Diana Gabriel Ciocan, Ioana Giulian Cioi, Andreea Izabela Guţescu. Ultima treaptă a podiumului este ocupată de Colegiul Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” – Dariana Gabriela Graure şi Diana Mihaela Neguţ. Nu în ultimul rînd, Colegiul Naţional “Carol I”, a venit, cu “maxima” , prin Mihnea Andrei Ştefănescu. Cu toţii merită aprecieri şi succes pe mai departe!