Cerem demisia lui Valentin Giurcă, directorul Centrului pentru Persoane Vârstnice Craiova!

0
1181

Focarul de coronavirus „instalat” la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Craiova, unde activează peste 150 de angajați pentru 320 de bătrâni, scoate la lumină focarul pesedist al nepăsării criminale. Ni s-a servit forțat inumanitatea unui manager cocoțat în funcție pe orice alt criteriu, mai puțin pe cel al performanței, căruia îi este indiferent dacă bătrâni țintuiți deja la pat, dependenți de o îngrijire permanentă, mor azi sau mâine. Valentin Giurcă este unul dintre directorii care nu mai trebuie tolerați în instituții, din cauza ineficienței și a pericolului la care obligă să se expună oameni nevinovați.

Cerem demisia acestei marionete inventate de Lia Olguța Vasilescu, care în plin focar de COvid19, nu a protejat nici angajații și nici vârstnicii, puși în bătaie de joc să stea câte doi în pat, conform mesajelor disperate care au ajuns către noi, din  interior. Acest directoraș cu zâmbetul pe buze a considerat ca într-o situație de viață și de moarte, prioritate este campania electorală de susținere a candidatului PSD la alegerile locale, având desigur datoria încă neachitată față de cea care i-a dat o funcție de care încă își bate joc. Să fii pe străzi ca să strângi semnături, să împarți fițuici politice și să te lauzi cu asta pe rețelele sociale, în timp ce ești plătit să conduci cu toată răspunderea un azil plin de bătrâni infectați în masă din neglijență, ni se pare un gest de conștiință nemiloasă, un comportament specific mucegaiului pesedist, care sperăm să se curețe prin vot, curând.

Trebuie să avem zero toleranță față de slugile politice care nu își fac treaba. Afară din orice sistem cu acest domn Giurcă, care dă ordine salariaților să folosească puținele echipamentele de protecție sau dezinfectantul, doar când vine controlul de la DSP. Afară cu acest individ plantat pe datorie de PSD la Căminul de Persoane Vârstnice Craiova care în plin focar aprobă ca doar un paravan de cârpă să separe pacienții pozitivi de cei negativi, ca formă de izolare,

dând vina apoi, în tandem cu restul pesediștilor care distrug orașul, pe Guvernul care nu ia măsuri.  Vinovat și responsabil de ceea ce se întâmplă acum și pe viitor în cămin este directorul Giurcă, sub comanda căruia s-au încălcat cu bună știință toate normele de igienă, toate protocoalele stabilite prin lege, toate angajamentele privind drepturile și îngrijirea unor bătrâni care nu și-au imaginat că cineva a decis ca sfârșitul să vină așa pentru ei.

Sperăm ca acest manager și orice alt complice al său, după demisie, să dea socoteală în dosarul deschis de IPJ Dolj pentru actul de nesăbuință și nenorocirea acelor pacienți ori indolența domnului Giurcă să nu fie mușamalizate. Informațiile ajunse la noi ne-au îngrozit, îngrozitor este cum se joacă unii cu viața craiovenilor și ii transmitem pe această cale domnului director, că după demisie va avea timp mai mult să lipească afișe cu idolul său care i-a făcut cadou un post, prea nobil pentru mocirla politică din care provine. Reiterăm ideea că niciun astfel de individ nu mai trebuie tolerat în instituții și că ar fi bine să se caute vinovații, pentru tot chinul și spaima prin care trec aparținătorii bolnavilor, pentru toată umilința bătrânilor și pentru faptul că unde e lege, nu ar trebui să existe tocmeală. Domnul șef de propagandă PSD, Valentin Giurcă, care probabil s-a ferit de COVID, delegându-se în campania L.O.V., spunea fără apăsare că „într-un cămin de bătrâni se mai și moare…”, c-ar trebui să știm și noi asta. Îi transmitem pe această cale că și din funcții publice, atunci când o comiți, se mai și pleacă, iar până atunci, între tine și locul pe care urmează să îl lași liber e tot un paravan de cârpă.

Senator Mario Ovidiu Oprea,

președintele PNL Craiova