Rusia foloseşte în premieră o bază din Iran pentru a bombarda poziţii ale militanţilor ISIS în Siria

0
312

Cele două ţări au încheiat un acord militar ce prevede staţionarea bombardierelor ruse la baza Hamadan. Iar în Crimeea, Rusia organizează exerciţii cu trenuri blindate şi a instalat sisteme antiaeriene ultramoderne S-400.

Este pentru prima dată când aviaţia rusă foloseşte o bază iraniană pentru lovituri în Siria. Şi tot pentru prima dată de la revoluţia islamică din 1979 când Iranul permite unei ţări străine să amplaseze forţe militare pe teritoriul său.

Nu se cunoaşte numărul bombardierelor ruse implicate în operaţiuni. Au fost atacate poziţii jihadiste la Idlib. Potrivit Ministerului rus al Apărării, au fost distruse 5 depozite cu armament, posturi de comandă şi o tabără a militanţilor ISIS.

Este vorba despre o cooperare strategică, au apreciat oficialii de la Teheran. Amplasarea bombardierelor ruse la baza Hamadan implică o reducere a timpului de zbor şi implicit a costurilor operaţiunilor în Siria.

Până acum, avioanele de luptă decolau din Caucazul rus pentru a lansa atacuri în Siria, bază situată cu 700 de km mai departe în raport cu cea din Iran.