CS Universitatea pretinde drept exclusiv pentru folosirea numelui

0
382

CS Universitatea Craiova a emis ieri un comunicat pe pagina sa oficială de facebook în care aminteşte trecutul său fotbalistic şi aminteşte faptul că are tot dreptul să folosească denumirea actuală. Comunicatul CS Universitatea Craiova: „CS Universitatea Craiova revine în fotbal după 21 de ani! După mai bine de două decenii, suporterii craioveni pot să urmărească din nou echipa de suflet, cea care a adus marile performanţe în Bănie. Din 1948, anul înfiinţării, şi până în 1992 – anul în care secţia de fotbal a CS Universitatea Craiova s-a desprins din clubul-mamă, alb-albaştrii au cucerit patru titluri de campioni şi de cinci ori au ridicat Cupa României. A fost perioada marilor meciuri europene, în care CS Universitatea Craiova a fost un adevărat ambasador al României. „Campioana unei mari iubiri“ şi „Craiova Maxima“ au fost supranumele date CS Universitatea din iubire şi mândria de a fi olteni! În 2013, după mai multe încercări, CS Universitatea Craiova a primit acceptul Ministerului Educației Naţionale de a reînfiinţa secţia de fotbal. A fost un prim pas, esenţial de altfel, pentru a demara acest nou proiect. Cu o istorie de 65 de ani, Clubul Sportiv Universitatea Craiova este singurul care are dreptul să poarte numele Universitatea Craiova dintre toate cluburile cu activitate sportivă. Nu trebuie să ceară aprobare de la Universitatea din Craiova ori de la Ministerul Educaţiei Naţionale pentru a purta acest nume, pentru că l-a purtat dintotdeauna. Avem legitimitatea să purtăm numele Universitatea Craiova şi avem datoria să reînviem spiritul alb-albastru, să bucurăm din nou sutele de mii de români care s-au identificat şi au iubit alb-albastrul Universităţii!” CS Universitatea şi-a terminat cantonamentul de la Câmpina, iar astăzi, de la ora 10.30, la Brazi, susţine meciul amical cu divizionara secundă Unirea Slobozia. Pe 7 septembrie, în prima etapă, echipa lui Lincar va întâlni pe Gloria Bistriţa.