Controale pe calea ferată

0
35
În cursul zilei de ieri, 16 iulie, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova – Biroul Siguranță Publică și Protecția Călătorilor, împreună cu reprezentanți ai C.F.R. Călători, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice în stațiile de cale ferată, în zona adiacentă și în trenurile de călători, dar și pentru combaterea călătoriei frauduloase. Au fost depistați 159 de călători frauduloși în garniturile feroviare.
Au fost desfășurate activități de patrulare în patru stații de cale ferată și patru trenuri de călători, ocazie cu care au fost distribuite materiale de informare și au fost purtate discuții cu cetățenii, oferindu-le acestora recomandări pentru evitarea situațiilor neplăcute în timpul deplasărilor cu trenul. “Cu această ocazie, au fost depistați și 159 de călători frauduloși, valoarea suprataxelor aplicate fiind de 2.893 de lei. Facem o serie de recomandări pentru o călătorie în siguranță: Nu lăsați bagajele nesupravegheate, nici măcar pentru perioade scurte de timp; Nu încredințați bunurile personale sau bagajele unor persoane necunoscute; Dacă observați sau luați cunoștință despre săvârșirea unei fapte antisociale, sesizați de îndată polițiștii de la transporturi aflați în stațiile de cale ferată sau în trenurile de călători. Astfel de activități vor continua și în perioada următoare”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *