S-a recomandat mecanic auto şi a ajuns cu “brăţări” pe mâini

0
547

Ieri, 16 iulie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Segarcea au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Calopăr, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.

Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că bărbatul, în ziua de 22 iunie a.c., ar fi indus în eroare, afirmând că este mecanic auto, și ar fi determinat un bărbat de 34 de ani, din comuna Poiana Mare, să îi încredinţeze un autoturism pe care, ulterior, l-a înstrăinat unui bărbat de 30 de ani, din comuna Breasta, pentru suma de 600 de euro. Autoturismul a fost recuperat de polițiști și restituit persoanei vătămate. Având în vedere probatoriul administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.