Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, se dovedeşte mai mult decât inspirat în gesturile sale, unele de maximă subtilitate diplomatică, altele de mare sensibilitate umană. Invitându-l duminică, 16 iulie a.c., pe premierul israelian Benjamin Netanyahu la comemorarea teribilei razii de la Velodromul de Iarnă (în franceză „La rafle du Velodrome d’ hiver” sau „La rafle du Vel d’ Hiver”) din iulie 1942, când regimul colaboraţionist de la Vichy, sub codul „Vânt de primăvară” a arestat într-o săptămână 12.884 evrei -unii apatrizi- dintre care 4.051 copii, trimiţându-i în lagărul de concentrare Drancy şi de acolo în lagărul de exterminare de la Auschwitz (mai puţin de 100 de persoane, dar niciun copil, au supravieţuit), Emmanuel Macron a atins o coardă sensibilă a Tel Aviv-ului. A fost prima dată când şeful guvernului israelian a participat la comemorare. „Je ne parle pas tres bien le francais, mais ici a Paris, je tenais a prononcer quelques mots dans votre langue. Le francais etait aussi la langue de milliers de juifs a qui nous redons hommage aujourd’hui”, a spus Netanyahu aflat alături, de preşedintele Franţei şi numeroşi reprezentanţi ai comunităţii evreieşti, supravieţuitori şi descendeţi ai acestora. La 75 de ani de la un moment ruşinos pentru Franţa, emoţia a fost imensă, ca de altfel şi simbolistica întregii manifestări. Fiindcă Emmanuel Macron i-a mulţumit lui Benjamin Netanyahu şi, fapt neobişnuit, i s-a adresat cu numele mic „Bibi”. Ceea ce nu a scăpa atenţiei. În alocuţiunea rostită a reamintit pe predecesorul său Jacques Chirac, care în 1995 a recunoscut oficial responsabilitatea Franţei în deportarea evreilor, nu l-a uitat nici pe Francois Hollande, cel care în 2012 a denunţat „crima comisă în Franţa de francezi”, aducând un omagiu victimelor rasismului şi antisemitismului. Mai mult, Macron a spus că rasismul şi antisemitismul „nu au murit odată cu regimul de la Vichy”, reamintind victimele de la Hyper Cacher de Vincennes (2015). Sub aplauzele asistenţei, din Piaţa martirilor evrei, la Velodromul de Iarnă, Macron a spus: „Nu vom ceda niciodată antisionismului, formă reinventată a antisemitismului”. “Sindromul Vichy” încă dăinuie în societatea franceză şi evenimentul de duminică se dovedeşte un revelator al Franţei cu trecutul său. Pe scena politică europeană, de la o zi la alta, Emmanuel Macron se arată a fi un lider cu contur, gândire matură, atent la detalii, cu anvergură, aproape neaşteptată. Angela Merkel, Vladimir Putin, Donald Trump şi, acum, Benjamin Netanyahu, figurează pe agenda întâlnirilor sale, din ultimele săptămâni. Ceea nu e deloc puţin.