Olteni premiaţi laFestivalul internaţional de bătut toaca, de la Braşov

0
393

80 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani din judeţele Braşov, Argeş, Botoşani, Bihor, Prahova, Satu-Mare, Iaşi, Mehedinţi, Călăraşi, Hunedoara, Suceava, Ialomiţa, Bacău ș.a., dar şi din Ucraina,Ungaria şi Italia, au participat, recent, la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de bătut toaca, organizată, sub genericul „Cântecul care zideşte”, la Biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Victoria, judeţul Braşov. Mitropolia Olteniei fost reprezentată şi în acest an la festival de copii din Arhiepiscopia Craiovei, Arhiepiscopia Râmnicului şi Episcopia Severinului şi Strehaiei, patru dintre ei fiind răsplătiți cu premii. 

„Totul a început încă din anul 1994 când s-a dat în folosinţă biserica şi când mai mulţi copii care veneau şi ne ajutau la diverse treburi tot băteau toaca. Atunci mi-a venit ideea să desfăşor un concurs cu cei care doreau să bată toaca şi apoi treptat s-a ajuns la acest festival, prima competiție locală având loc în anul 1995. Sunt foarte mulţi copii care ar dori să ajungă la festival, dar, din cauză că ei trebuie să-şi plătească deplasarea până la Victoria, renunţă. Problema cea mai mare este jurizarea copiilor. Nu putem greşi, copiii sunt foarte sensibili. Noi urmărim sunetul la toacă şi nu bătăile şi de aceea juriul este format din specialişti de la Seminarul Teologic din Făgăraş, Maica Paraschiva de la Mănăstirea Cârţişoara, care bate toaca de foarte mulţi ani, şi epitropul din oraşul Victoria”, a declarat părintele Octavian Smădu. Din anul 2005, festivalul a dobândit caracter internaţional.

Arhiepiscopia Craiovei a fost reprezentată la eveniment de fraţii Vasile Cristian şi Paul Petre Bălan, fiii părintelui protopop Cosmin Bălan, de la Protoieria Târgu Jiu Nord. Pentru prestaţia de care au dat dovadă, cei doi au primit locul al III-lea, respectiv menţiune, la grupele gimnaziale, clasele I şi a V-a. Cei doi fraţi au reprezentant Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Tg. Jiu. Episcopia Severinului şi Strehaiei a fost reprezentată de elevele Andra Mihaela Gigină (clasa a II-a) şi Alexandra Faier (clasa a VIII-a). Cele două se numără printre deţinătoarele unei diplome ce le atestă abilitatea de a bate toaca în mod profesionist la categoria lor de vârstă. Andra Gigină a obţinut premiul al II-lea, iar Alexandra Faier s-a clasat pe locul al III-lea.

Festivalul a cuprins, în afara concursului de toacă, o paradă a portului popular, o expoziţie de icoane pe sticlă, un simpozion pe tema artei bisericeşti şi un pelerinaj la mănăstirile din zonă. Manifestarea este organizată de Biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Victoria, cu sprijinul Consiliului Local Victoria, Consiliului Judeţean Braşov şi al sponsorilor.