Daniel Pităroiu, primarul care va transforma Filiaşiul într-un oraş cu adevărat european

0
621

Daniel Pităroiu, candidatul PNL pentru funcţia de primar al oraşului Filiaşi, la alegerile din 27 iunie 2021, are soluţii pentru creşterea nivelului de trai al locuitorilor  acestui mic oraş neglijat de foarte mulţi ani de cei care l-au condus.

“Filişenii au o puternică dorinţă de schimbare. Oamenii s-au săturat de promisiunile actualei conduceri, care i-a ţinut cât mai departe de standardele unei vieţi demne de secolul XXI” afirmă Daniel Pităroiu.

Candidatul PNL îşi doreşte evoluţie pentru comunitatea din care face parte şi ştie că soluţia o reprezintă abordarea unei strategii de dezvoltare structurate pe domenii de activitate, strategie care să fie pusă în practică, în special, cu bani europeni.

Daniel Pităroiu este respectat de oameni şi apreciat pentru determinarea de care a dat dovadă pentru realizările pe plan profesional şi personal. Astfel, caracterul proactiv al candidatului PNL a creat în jurul său un nucleu de oameni care îndrăznesc să viseze la un viitor prosper, optimist pentru întreaga comunitate. Cu toţii recunosc că micul oraş în care s-au născut poate fi transformat, doar cu implicarea fiecăruia dintre ei.

“Îmi doresc să existe comunicare între cetăţeni şi administraţia locală, astfel încât să fie găsite rapid soluţii la problemele adresate de către aceştia şi poate cel mai important, să se observe într-un timp cât mai scurt beneficiile unei abordări sănătoase şi transparente. Avem acces la toate mijloacele de care avem nevoie să reformăm mediul în care trăim, totul ţine de voinţă noastră, a tuturor” susţine Daniel Pităroiu

Avem soluţii financiare, avem specialişti, să trecem la acţiune!

“Filiaşiul anului 2021 ne demonstrează sfidarea aleşilor locali la adresa cetăţenilor; este trista realitate pe care filişenii o resimt. Aşa trebuie să arate un oraş în plină dezvoltare, cum susţin autorităţile? Nimic din ce s-a promis în ultimul deceniu, nu s-a făcut. Promisiunile, încondeiate frumos de edilii noştri, au rămas doar în mintea oamenilor, ca simple speranţe. Uitaţi-vă în jur, ce vedeţi? Drumuri distruse peste tot; printre blocuri e dezastru când plouă, stagnează apa prin gropi şi câte o săptămâna, spre disperarea locatarilor. Pe Bulevardul Racoţeanu, nu mai zic…, din două benzi pe sens se poate circula doar pe una, pentu că cine a gândit proiectul sigur nu a luat în calcul şi amenajarea de parcări. Care parcări? Duceţi-vă pe aleile paralele cu principala…nimic amenajat….ici colo au mai aruncat câte o lopată de pietriş. Sau, vă rog, duceţi-vă în Fratoştiţa, În Bâlta sau la Răcari, oamenii sunt disperaţi, parcă şi-au pierdut şi ultima rază de speranţă că într-o zi vor putea circula civilizat…”, afirmă candidatul PNL la primăria Filiaşi.

Daniel Pităroiu susţine că trebuie accesate surse de finanţare pentru proiectele de investiţii în lucrări de reabilitare şi modernizare a drumurilor publice. Acestea trebuie începute urgent în oraşul Filiaşi şi în localităţile aparţinătoare, astfel încât următorul sezon ploios şi rece să nu afecteze stadiul lucrărilor.

Totodată, planul de investitii din fondurile europene realizat de Daniel Pităroiu include: spitalul orăşenesc, instituţiile de învătământ şi instituţiile publice, infrastuctura de drumuri, prin care să fie puse bazele unui amplu proces de modernizare şi transformare a Filiaşiului într-un oraş occidental.