Şi Brazilia se împiedică la debutul la Mondial

0
440

Brazilia s-a împiedicat şi ea la debutul la Mondialul din Rusia, aşa că Franţa este singura favorită care s-a impus în meciul de start. În rest, Spania, Germania, Argentina şi Brazilia n-au reuşit să se impună. Selecţionara Carioca a remizat, 1-1, la Rostov, cu Elveţia. Echipa lui Tite şi-a creat ocazii de gol abia în prelungirile meciului, până atunci etalând doar invenţia lui Coutinho, un gol senzaţional marcat de la 25 de metri, mingea lovind şi bara. Elveţia, deşi net inferioară la capitolul tehnic, a fost mult mai organizată, l-a blocat excelent pe Neymar, prinzându-l în menghina Behrami-Lichtsteiner, decarul de la PSG fiind deposedat sau faultat la orice posesie. Învinşi o singură dată în ultimele 23 de meciuri, elveţienii au egalat în debutul părţii secunde, Zuber marcând cu capul la un corner. Selecţionerul Tite a schimbat cuplul de mijlocaşi defensivi, dar nici Fernandinho şi Renato Augusto n-au adus un plus. Nişte “floricele” în zone neutre şi o execuţie superbă a lui Coutinho, atât a arătat Brazilia în meciul de debut, în care căpitanul Marcelo a fost cel mai activ jucător. Cele 4 ocazii ale Selecao venite pe final de meci, exclusiv din faze fixe, n-au schimbat rezultatul.

Brazilia – Elveţia 1-1 (Coutinho 20 / Zuber 50)

  • Brazilia: Alisson – Danilo, T. Silva, Miranda, Marcelo – Casemiro (Fernandinho 60), Paulinho (Augusto 67) – Willian, Coutinho, Neymar – Gabriel Jesus (Firmino 79). Antrenor: Tite.
  • Elveţia: Sommer – Lichtsteiner, Schar, Ajanki, R. Rodriguez – Behrami (Zakaria 71), Xhaka – Shaqiri, Dzemaili, Zuber – Seferovic (Embolo 80). Antrenor: Vladimir Petkovic.