Dolj: Polițiștii au verificat asigurarea pazei la unitățile de alimentație publică din județ

0
378

Reprezentanții IPJ Dolj au anunțat că, în perioada 29.05–14.06.2018, poliţiştii doljeni au organizat o acţiune pentru verificarea modului în care este asigurată paza, dar şi modalitatea în care este menţinută ordinea şi liniştea publică în unităţile de alimentaţie publică din judeţul Dolj. La acesată activitate au participat ofiţeri din cadrul Serviciului de Ordine Publică, lucrătorii compartimentelor Sisteme de Securitate de la poliţiile municipale, orăşeneşti şi secţiile de poliţie urbană, dar şi poliţişti cu atribuţii pe această linie de muncă, din cadrul secţiilor de poliţie rurală. În cadrul activităţii au fost verificate sisteme de protecţia antiefracţie, personalul specializat angajat pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, dar şi echipaje de intervenţie. Oamenii legii au verificat 865 de obiective, dintre acestea 186 fiind baruri sau  cluburi şi 679 alte unităţi de alimentaţie publică. Au fost constatate şi nereguli, fiind aplicate 14 sancţiuni contravenţionale în valoare de 19.000 lei.

Exemple :

În urma controlului efectuat la un club din Craiova, s-a constatat că nu era angajat personal specializat pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice pe perioada programului de funcţionare. S-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 3.000 lei, conform Legii nr. 61/1991 modificată şi republicată.

În urma acţionării butonului de panică la un bar din Craiova, s-a constatat că agentul de intervenţie din cadrul societăţii specializate de pază s-a prezentat la obiectiv fără a avea asupra sa materialele necesare unei intervenţii. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 300 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003.