Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica”, în sărbătoare

0
422

Sărbătoare, la Teatrul pentru copii şi tineret „Colibri”, din Craiova: elevi, părinţi, cadre didactice au participat la festivităţile prilejuite de aniversarea a 53 de ani a Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova.

titeicaSala fostului Club „Electroputere” s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei care au  ţinut să ia parte  la sărbătoarea Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova. Rând pe rând, au urcat pe scenă mai mult de 100 de elevi , din cei peste 1.000 de copii ai unităţii,  însoţiţi de profesorii lor, cei care, în acest an şcolar au fost premianţi . Cel mai bine dă valoarea acestei unităţi de elită a şcolii craiovene şi nu numai, chiar ceea ce ţine şi pe site-ul instituţiei: Toleranţa, Integritatea, Tactul, Echitatea,  Încrederea, Cooperarea,  Autodepăşirea, iniţiale de început de cuvinte care formează şi numele şcolii  „Am mai multe emoţii decât atunci când aveam ca elevă. Le mulţumesc atât elevilor, cât şi părinţilor lor şi colegilor mei. Suntem una dintre instituţiile de elită ale învăţământului doljean, care promovăm respectul dezvoltarea, inovativitatea.Ceea ce am reuşit nu puteam face fără sprijinul Asociaţieii „Părinţii pentru mileniul III”, cei care au grijă de elevii noştri şi nu pot să nu-i mulţumesc doamnei  Mirela Truţă, cea care coordonează această organizaţiei”, a precizat prof.  Ceralela Cremene, manager al Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Ţiţeica”.